Accident rutier lângă Spitalul Județean Satu Mare! Mașină scoasă în decor! (FOTOGALERIE)
Accident rutier în municipiul Satu Mare, chiar lângă Spitalul Județean. Un sătmărean, aflat la volanul unei mașini, nu a acordat prioritate de trecere unui alt șofer, astfel încât accidentul a fost do...
Accident rutier în municipiul Satu Mare, chiar lângă Spitalul Județean. Un sătmărean, aflat la volanul unei mașini, nu a acordat prioritate de trecere unui alt șofer, astfel încât accidentul a fost doar o simplă consecință.
Concret, marți, 16.08.2016, în jurul orei 18.00, un sătmărean, în vârstă de 41 de ani, care conducea un autoturism Dacia Logan - de pe Aleea Milcov din Cartierul Micro 15 - nu ar fi acordat prioritate de trecere unui șofer care conducerea un autoturism Audi pe strada Prahova.
Autoturismul Audi a fost scos în decor, fiind proiectat pe spațiul verde care desparte cele două sensuri de mers de pe strada Prahovei.
La fața locului au ajuns mai multe echipaje ale Inspectoratului Județean de Poliție și ale Serviciului Județean de Ambulanță. Din câte se pare, unul dintre șoferi s-a lovit la cap, dar acesta a refuzat inițial deplasarea la Unitatea de Primiri Urgențe, fiind văzut - spun martorii - în mijlocul evenimentului pentru a clarifica, împreună cu polițiștii rutieri, circumstanțele în care s-a produs accidentul.
Polițiștii l-au testat pe șoferul vinovat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
[gallery size="full" ids="8710,8709,8707"]
Citește și
Actualitate
Hoț din Satu Mare, dat de gol de trotineta personalizată. Banda adezivă nu tare l-a ajutat
Actualitate
Adolescentă trimisă în judecată după o agresiune șocantă într-un parc din Satu Mare. Victima a fost bătută până și-a pierdut cunoștința
Actualitate
FOTO/VIDEO. Sătmăreancă găsită în viață după ore de căutări. Jandarmul Bogdan Moisi este eroul zilei
Actualitate
Mobilizare a sătmărenilor pentru găsirea Emiliei Tătar. Acțiune de amploare în Homoroade
Actualitate
Cele mai noi filme se văd la Cineplexx, în incinta Shopping City Satu Mare. Blockbuster Night: Odiseea
Actualitate
Țeapă cu promisiuni de transport internațional. Printre victime se află și persoane din județul Satu Mare
Actualitate
FOTO. Sătmăreni prinși în timp ce aruncă ilegal gunoaie. Semnalul de alarmă tras de Primărie
Actualitate
Furt incredibil în municipiul Satu Mare: i-a smuls lanțul de aur în timp ce îl îmbrățișa și săruta
Actualitate
Sătmăreancă dată dispărută. Polițiștii vă cer ajutorul
Actualitate