Un sătmărean a fost trimis în judecată pentru lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice. Potrivit informațiilor PresaSM, faptele ar fi avut loc în data de 27 septembrie 2025, în jurul orei 11:00, în curtea unui centru de permanență din Livada, din județul Satu Mare. Bărbatul ar fi agresat fizic o persoană aflată în acel moment în incinta publică, provocându-i multiple leziuni traumatice, care au necesitat între 20 și 25 de zile de îngrijiri medicale pentru vindecare.
Conform datelor PresaSM, totul a fost generat de un incident petrecut cu câteva zile înainte, la o unitate de învățământ din localitate, unde victima lucra ca agent de pază. În data de 24 septembrie 2025, agresorul ar fi încercat să pătrundă în incinta școlii, însă accesul i-a fost refuzat, situație care a dus la un schimb de replici, fără acte de violență la acel moment.
Conflictul avea însă să escaladeze grav câteva zile mai târziu. În dimineața zilei de 27 septembrie 2025, în jurul orei 11:00, persoana vătămată s-a deplasat la farmacia aflată în incinta centrului de permanență din localitate pentru a cumpăra medicamente. În momentul în care a ieșit din farmacie și se îndrepta spre ieșirea din curte, agresorul a apărut dinspre stradă și s-a apropiat de victimă. Fără un conflict verbal prealabil semnificativ, acesta ar fi apucat-o de gât, a împins-o cu forță, iar cei doi au căzut la sol.
Agresiunea a continuat într-o manieră extrem de violentă. Inculpatul i-ar fi tras victimei geaca peste cap, s-a urcat peste aceasta și a început să o lovească în mod repetat cu pumnii în zona capului și a feței. Loviturile au fost aplicate în mod susținut, în timp ce victima se afla la pământ, fără posibilitatea reală de a se apăra.
Scenele s-au petrecut în plină zi, într-un spațiu public, fiind observate de mai multe persoane. O asistentă medicală aflată în curtea centrului de permanență a strigat către agresor să înceteze loviturile. Abia în acel moment, inculpatul s-a ridicat de pe victimă și a părăsit curtea centrului medical, fără a acorda ajutor sau a manifesta vreo preocupare față de starea acesteia.
Victima, plină de sânge, s-a ridicat cu dificultate și a sunat la numărul de urgență 112. La fața locului a sosit un echipaj de ambulanță, care a transportat-o la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate. Martorii audiați în cauză au declarat că au fost cuprinși de teamă și indignare, unii dintre ei afirmând că nu au intervenit direct pentru a-i despărți pe cei doi de frica de a nu deveni, la rândul lor, victime ale agresiunii.
Raportul de expertiză medico-legală a stabilit că persoana vătămată a suferit leziuni multiple și severe: fractură cominutivă la nivelul orbitei drepte, hematom periorbital, sufuziuni conjunctivale, echimoze la nivelul feței, buzelor, membrelor superioare și inferioare, precum și excoriații la genunchi și gambă.
În cursul urmăririi penale, inculpatul a fost reținut pentru 24 de ore, ulterior fiind pus sub control judiciar pentru o perioadă de 60 de zile. Deși inițial s-a prevalat de dreptul la tăcere, acesta a ajuns să recunoască fapta și să își exprime regretul.
------------------------
FOTO: Arhivă/Scop ilustrativ