“Au uitat” să își angajeze muncitorii. Patronii s-au ales cu amenzi de mii de lei

Patronii sătmăreni s-au ales cu amenzi de mii de lei pentru că nu au respectat legislația din domeniul muncii. În plus, în urma controalelor, inspectorii ITM au dispus și peste 70 de avertismente. Un patron s-a ales cu o amendă de 80.000 de lei din cauza muncii la negru. 

Cu ocazia celor 98 de controale în domeniul relaţiilor de muncă efectuate în luna mai 2019 s-au aplicat în total 86 de sancţiuni contravenţionale, din care 9 amenzi în valoare totală de 112.900 lei și 77 avertismente, şi s-au dispus de către inspectorii de muncă 176 măsuri pentru înlăturarea neconformităţilor faţă de prevederile legale, spun cei de la ITM Satu Mare.

Pentru încălcarea unor prevederi ale Codului Muncii au fost aplicate 60 sancțiuni, din care 6 amenzi în valoare totală de 112.000 lei (2 amenzi în sumă totală de 100.000 lei pentru pentru încălcarea prevederilor art. 15^1 referitoare la munca nedeclarată) și 4 amenzi în sumă totală de 12.000 lei pentru încălcarea prevederilor art. 119 privind evidența orelor lucrate de salariați, precum și 54 avertismente pentru alte deficiențe.

Un angajator s-a ales cu o amendă de 80.000 de lei, după ce a primit la muncă 3 persoane, totul fără frome legale.

“A fost sancționat cu amendă de 80.000 lei un angajator conform art. 260 (1) lit. e, pentru primirea la muncă a 3 persoane fără forme legale de angajare, precum și 1 angajator conform art. 260(1) lit. e^1 pentru netransmiterea contractelor individuale de muncă în REVISAL anterior începerii activității,” se mai arată în comunicatul de presă transmis de ITM.

Pentru încălcarea prevederilor privind registrul general de evidență a salariaților în format electronic au fost aplicate 20 sancțiuni (3 amenzi în valoare totală de 900 lei și 17 avertismente) și s-au dispus 32 măsuri pentru înlăturarea deficiențelor constatate.

Pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 108/1999, respectiv pentru încălcarea de către angajator a obligației de a pune la dispoziția inspectorilor de muncă a documentelor și informațiilor solicitate, a fost aplicată o sancțiune (avertisment).

Fii primul care comentează! despre "“Au uitat” să își angajeze muncitorii. Patronii s-au ales cu amenzi de mii de lei"

Tu ce părere ai?

Adresa de mail nu va fi publicată. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, alte jigniri sau injurii se vor sancționa cu cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta. Site-ul Presasm.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea revine integral autorului comentariului.




Mai multe despre amenzi, angajați, angajatori
Culmea șoferilor amendați de Poliția Satu Mare: unii contestă și avertismentele

Închide