Poliţiştii Secției de Poliție Rurală Beltiug, cu sprijinul de specialitate al polițiștilor din cadrul Serviciului Criminalistic au identificat trei tineri bănuiți de comiterea unui furt calificat dintr-o societate comercială. Prejudiciul a fost recuperat în proporție de 98%. În urma administrării probatoriului doi dintre aceștia a fost reținuți pentru 24 de ore.
La data de 13 august a.c., polițiștii Secției de Poliție Rurală Beltiug au identificat trei tineri, de 16,19 și 24 de ani, din localitatea Tătărăști, bănuiți de comiterea unui furt calificat dintr-o societate comercială de pe raza localității Tătărăști.
Din cercetări a reieșit că, în noaptea de 12/13 august a.c., cei în cauză ar fi pătruns prin efracție într-o societate comercială, de unde au sustras bunuri alimentare și cartele cu număr prepay, cauzând un prejudiciu în valoare de aproximativ 18 800 de lei.
În urma administrării probatoriului, tinerii de 19 și 24 de ani, au fost reținuți pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, urmând a fi prezentați magistraților, pentru dispunerea măsurilor legale.
Bunurile au fost recuperate de la cei în cauză în proporție de 98%.
Cercetările continuă, pentru stabilirea întregii activități infracționale.
Sursa: IPJ Satu Mare
"Aventura" unor tineri sătmăreni. Reținuți, au rămas și fără alimentele și cartelele furate
Poliţiştii Secției de Poliție Rurală Beltiug, cu sprijinul de specialitate al polițiștilor din cadrul Serviciului Criminalistic au identificat trei tineri bănuiți de comiterea unui furt calificat d...
Citește și
Actualitate
Vremea caldă aduce controale DSVSA în tot județul. Ce au luat inspectorii în vizor
Actualitate
Amnezi de mii de lei pentru crescătorii de animale din județul Satu Mare
Actualitate
VIDEO. Șofer de curierat, infarct la volan, la doar 35 de ani! A lovit două mașini, s-a oprit într-un stâlp
Actualitate
„Combo” ilegal pe două roți. Aventura unui sătmărean în Maramureș s-a terminat când l-au tras pe dreapta polițiștii
Actualitate
FOTO. Omagiu solemn, de Ziua Eroilor, la Satu Mare: ”Recunoștință veșnică!”
Actualitate
VIDEO. Al patrulea incendiu de autoturism într-o săptămână, în municipiul Carei. Polițiștii verifică dacă există vreo legătură între cazuri
Actualitate
Tragedie într-un județ din țară. Un elev a murit la școală, în timpul pauzei
Actualitate
VIDEO. Percheziții la Satu Mare și în județele învecinate. Suspiciuni de evaziune fiscală
Actualitate
FOTO. Trafic blocat parțial. Intervenție la mare înălțime pe Podul Transilvania
Actualitate