Bătaie cruntă între mai mulți elevi de la ”Ioan Slavici”. Două fete la Urgențe
Scandal monstru în fața Colegiului Național ”Ioan Slavici” din Satu Mare, au declarat surse pentru PresaSM. Surse au precizat pentru PresaSM că una dintre eleve ar fi fost așteptată în fața Colegiului...
Scandal monstru în fața Colegiului Național ”Ioan Slavici” din Satu Mare, au declarat surse pentru PresaSM. Surse au precizat pentru PresaSM că una dintre eleve ar fi fost așteptată în fața Colegiului ”Ioan Slavici” de către alte tinere, aparent de la o altă școală, care ar fi avut ceva de ”împărțit” cu victima lor.
Mai apoi a ieșit o bătaie în toată regula. Fetele au fost despărțite de mai mulți colegi, iar mai apoi la fața locului a ajuns și un echipaj de Poliție. Dar numai după ce fetele au plecat. De asemenea, a fost solicitat la fața locului și un echipaj medical de prim-ajutor, care ar fi transportat la Unitatea de Primire Urgențe două fete, pentru investigații medicale suplimentare.
”La Unitatea de Primire Urgențe au ajuns două tinere, în vârstă de 17 ani, care au prezentat escoriații la nivelul brațelor și a fețelor. Uneia dintre tinere i-a fost smulsă o bucată de păr. Au sosit la Urgențe și părinții și dirigintele”, a declarat purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean Satu Mare, Constantin Demian.
Surse judiciare au declarat pentru PresaSM că în bătaie au fost implicate cel puțin patru fete. Conducerea unității de învățământ a deschis o anchetă în acest caz, pentru a stabili ce s-a întâmplat. O anchetă este efectuată și de către Inspectoratul Județean Școlar Satu Mare.
În cauză s-a deschis deja un dosar penal pentru infracțiunea de loviri și alte violențe, ca urmare a unei plângeri, urmând să se stabilească cu exactitate cine a început totul.
Citește și
Actualitate
O femeie a vrut să se arunce în Someș, în județul Satu Mare. A fost oprită de iubit, la timp
Actualitate
FOTO/VIDEO. Incendiu puternic la Sâi. Au ars 120 de baloți de paie. Pompierii avertizează sătmărenii
Actualitate
Incident incredibil la Mănăstirea Bixad. Șofer băut, a lovit cu duba o persoană în scaun rulant
Actualitate
Noapte de coșmar după botez. Și-a luat bebelușul și a fugit la părinți, soțul a venit și a spart geamul
Actualitate
Primarul Kereskenyi: ”Primăria nu cedează șantajului. Beny Alex vrea 26 milioane de lei din banii sătmărenilor pentru ștrandul pe care l-a distrus”
Actualitate
FOTO/VIDEO. Liber la demenți! Incendii provocate de inconștienți în mai multe zone din județul Satu Mare
Actualitate
FOTO. Filtre pe drumurile sătmărene ce duc către frontiera cu Ungaria. Sute de mașini verificate, amenzi de mii de lei
Actualitate
Focare de hepatită A în mai multe localități din județul Satu Mare. Zeci de cazuri raportate într-o singură lună
Actualitate
FOTO. Beneficiile apei termale de la Tășnad sunt de neegalat
Actualitate