Judecătoria Carei a pronunțat în ședința publică din 30 decembrie 2025 o sentință penală prin care a dispus condamnarea unui cetățean italian pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului, fapte comise în județul Satu Mare, în urma unui accident rutier produs pe DN19.
Conform informațiilor PresaSM, evenimentul a avut loc pe DN19, între Carei și Moftinu Mic. Polițiștii rutieri au fost sesizați cu privire la producerea unui accident, iar la fața locului s-a constatat că inculpatul se afla la volanul unei autoutilitare și s-a angajat într-o manevră de depășire fără a se asigura corespunzător. În timpul depășirii, inculpatul nu ar fi păstrat distanța laterală suficientă, intrând în coliziune cu un autoturism care circula regulamentar în fața sa, autoturismul fiind proiectat în parapetul din partea dreaptă. Ulterior, autoutilitara a pătruns pe sensul opus și a lovit parapetul din partea stângă.
Accidentul s-a soldat cu avarierea ambelor vehicule, dar și cu deteriorarea parapeților de protecție de pe ambele sensuri de mers. De asemenea, o pasageră din autoturismul lovit a suferit leziuni ușoare și a fost transportată la spital pentru investigații.
Verificările făcute de polițiști au arătat că inculpatul nu figura ca deținător de permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. În plus, acesta a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul indicând 0,56 mg/l alcool în aerul expirat, motiv pentru care a fost transportat la spital pentru recoltarea de probe biologice. Instanța a reținut și faptul că inculpatul ar fi cumpărat și consumat alcool în timpul deplasării (două beri), înainte de a urca din nou la volan.
Pasagera rănită ușor a arătat că în momentul impactului dormea, astfel că nu a putut oferi detalii despre producerea accidentului. Ea a precizat însă că a fost dusă la spital din cauza durerilor acuzate, fiind externată în aceeași zi, fără leziuni semnificative. Totodată, a menționat că nu dorește să depună plângere penală prealabilă. Șoferul autoturismului implicat în accident a declarat că a observat autoutilitara care a intrat în depășire, iar în timpul manevrei aceasta a lovit lateral autoturismul, proiectându-l în parapet.
Italianul a arătat că recunoaște faptele reținute în sarcina sa, iar instanța a admis cererea de judecare potrivit procedurii simplificate a recunoașterii învinuirii. În aceste condiții, judecătorul a coroborat probele administrate în faza de urmărire penală cu declarația inculpatului și a reținut aceeași stare de fapt descrisă în rechizitoriu.
Judecătorul a aplicat pedeapsa cea mai grea (stabilită într-un dosar anterior) și a adăugat un spor legal, rezultând o pedeapsă finală de 3 ani și 4 luni de închisoare, cu executare în regim de detenție. Instanța a arătat că nu sunt îndeplinite condițiile pentru suspendarea sub supraveghere, întrucât pedeapsa rezultantă depășește 3 ani.
---------------------