Bătrânică paralizată la pat, obligată să meargă la ”Comisie”: “Și morții sunt deplasabili”
Lipsă de empatie dar și încălcări ale drepturilor, acestea sunt acuzațiile aduse Comisiei de evaluare a persoanelor cu handicap. O sătmăreancă care a încercat să facă dosarul pentru bunica sa s-a lovi...
24 septembrie 2019
4 min citire
Lipsă de empatie dar și încălcări ale drepturilor, acestea sunt acuzațiile aduse Comisiei de evaluare a persoanelor cu handicap. O sătmăreancă care a încercat să facă dosarul pentru bunica sa s-a lovit de indiferența angajatelor de la comisie și a povestit cum a fost luată peste picior atunci când a spus că bătrâna paralizată nu poate fi transportată.
Răspunsuri cinice, o glumă deplasată și multă indiferență, de asta s-a lovit o sătmăreanca care a încercat să depună actele necesare dosarului pentru încadrare în grad de handicap. Bunica sa este paralizată, iar potrivit nepoatei, care și-a povestit experiența
pentru PresaSM, medicii au conchis că ea nu poate fi deplasată.
Sătmăreanca povestește că a primit o dată pentru evaluare, dar că cei din comisie, mai multe doamne, refuză deplasarea la domiciliul bolnavului. Atitudinea zeflemitoare a fost completată de faptul că una dintre angajate se ruja în timp ce îi explica femeii că și morții sunt transportabili.
“Am depus dosarul, am primit număr de programare pe data de 11.10.2019, doar că problema e că doamnele angajate la stat refuză deplasarea la domiciliul bolnavului pentru că <<Ei nu fac deplasări>>, și eu am rămas uimită de atitudinea uneia care, în timp ce se ruja pe buze, în timp ce vorbea cu mine, a făcut o precizare: cică și mortul e transportabil, deci eu am rămas efectiv șocată de răspunsul primit, și că criteriile sau schimbat”, explică sătmăreanca.
Mai mult, angajatele i-au spus femeii că sunt dispuse să iasă cinci minute să vadă pacienta, asta dacă este adusă la sediu cu o ambulanță privată.
„Trebuie să închiriez o ambulanță și o pot duce, că ei o să iasă să o vadă 5 minute”, mai spune sătmăreanca.
Deși femeia le-a spus că din cunoștințele ei, în cursul zilei de vineri, se fac deplasări la domiciliu, angajatele au continuat să îi spună că s-au modificat criteriile și că alți pacienți vin și ei cu ambulanțele private. Doar că atunci când sătmăreanca le-a cerut documentele cu criteriile modificate, angajatele nu au oferit niciun alt document.
“Și doamna a spus atunci, în timp ce se ruja, că nu există bolnav care nu se poate deplasa, că și mortul e transportabil, și că bine că <<când bunica a ajuns în spital pentru paralizie, s-a putut transporta>>” , mai spune sătmăreanca.
Ce prevede legea
Dacă cele povestite de sătmăreancă se adeveresc, angajatele au încălcat drepturile persoanelor cu handicap. Legea nr. 448/2006a fost într-adevăr modificată, iar ea prevede că:
“ART. 6 Persoanele cu handicap beneficiază de drepturi la: i)evaluare şi reevaluare prin examinarea la domiciliu a persoanelor nedeplasabile de către membrii comisiei de evaluare, la un interval de 2 ani.”
Este doar una dintre modificările aduse legii, asta după mai multe scandaluri apărute în presă legate tocmai de persoanele nedeplasabile.
Mai mult, prin solicitarea închirierii unei amublanțe private, se poate înțelege că persoanei cu hanicap i-a fost îngrădit dreptul la servicii sociale. De asemenea, se poate interpreta și faptul că s-a comis o discriminare între persoanele care pot să își permită eventualul cost legat de închirierea ambulanței private și cele care nu pot plăti un astfel de serviciu privat. Asta în timp ce serviciile sociale și medicale sunt gratuite, indiferent de statul social al persoanei.
Concluzia sătmărencei:
“Doamnele angajate la stat doar în birou vor, nu sunt în stare să facă comisie pentru ce primesc salar, […]au tupeu, aroganță, și ruj, scaun lipit de fund, dar un pic de rușine sau empatie, deloc”