Situație tot mai dificilă la Spitalul Orășenesc Negrești-Oaș, unde plecarea mai multor medici a dus la închiderea unor secții sau la reducerea activității în anumite specialități. Una dintre problemele invocate de medicii care au renunțat la posturi ar fi costul ridicat al navetei, care ar ajunge chiar la aproximativ 2.000 de lei pe lună, bani suportați din propriul buzunar. Consilierul județean PNL Iulian Câcău cere Consiliului Județean Satu Mare să găsească o soluție pentru decontarea transportului sau cazarea medicilor. Conducerea CJ are însă o cu totul altă explicație: naveta ar fi mai degrabă un pretext, adevăratul motiv fiind ofertele profesionale mai atractive primite de medici în alte orașe.
Problemele de personal de la Spitalul Orășenesc Negrești-Oaș au început să se vadă direct în serviciile medicale oferite populației din Țara Oașului. Potrivit informațiilor prezentate în cadrul discuțiilor privind situația unității medicale, activitatea mai multor specialități a fost afectată după plecarea medicilor. Oftalmologia, Cardiologia, Oncologia și Dermatologia se numără printre specialitățile unde activitatea a fost sistată, în timp ce la Ortopedie și Endocrinologie au rămas doar câte jumătăți de normă.
Șapte medici au plecat sau și-au redus activitatea
Lista medicilor care au părăsit spitalul ori și-au redus activitatea este una importantă pentru o unitate medicală de dimensiunea celei din Negrești-Oaș. Dr. Ruxandra Tarta, medic radiolog, a plecat la Baia Mare, în timp ce dr. Sas Narcisa, tot de la Radiologie, renunță la jumătate de normă, unul dintre motivele invocate fiind naveta. De asemenea, dr. Macioca Alexandra, de la Oftalmologie, a plecat din spital. Pe lista medicilor care nu mai activează în unitate se află și dr. Larisa Grigor, de la ATI, dr. Anda Neacșu, de la Recuperare Medicală, dr. Bozantan Aurora, de la Oncologie, și dr. Popa Paula, de la Dermatologie.
Situația este complicată și la Ortopedie și Endocrinologie. În cazul dr. Vlad Negru, de la Ortopedie, a fost desființată o jumătate de normă, medicul continuând să lucreze cu cealaltă jumătate de normă la spital. O situație similară este în cazul dr. Fabian Emese, de la Endocrinologie, care a rămas, de asemenea, cu jumătate de normă la Spitalul Orășenesc Negrești-Oaș.
Medic de 73 de ani face gărzi pentru ca Pediatria să poată funcționa
Poate cea mai sugestivă imagine a crizei de personal este însă cea de la Pediatrie. Potrivit informațiilor prezentate, pentru asigurarea gărzilor continuă să lucreze inclusiv o doctoriță în vârstă de 73 de ani, care, în ciuda vârstei și a problemelor de sănătate, face eforturi pentru ca secția să poată rămâne funcțională. Situația scoate în evidență dificultatea tot mai mare a spitalului de a găsi și, mai ales, de a păstra specialiști care să asigure continuitatea serviciilor medicale.
Iulian Câcău: CJ să le plătească naveta sau să le asigure cazare
Consilierul județean PNL Iulian Câcău susține că a discutat cu cei șapte medici care au plecat și că una dintre problemele importante semnalate este costul navetei. În cazul unui medic care trebuie să se deplaseze constant la Negrești-Oaș, cheltuielile ar putea ajunge la aproximativ 2.000 de lei lunar. În aceste condiții, Câcău consideră că autoritățile județene ar trebui să intervină pentru a face posturile mai atractive.
Propunerea acestuia este ca medicilor navetiști să le fie decontate cheltuielile de transport sau, alternativ, să le fie puse la dispoziție locuri de cazare în Negrești-Oaș. Miza nu ar fi doar aducerea unor noi specialiști, ci și păstrarea celor care încă lucrează în spital, astfel încât situația să nu se agraveze.
Pataki Csaba: „Medicii tineri folosesc aceste spitale mici ca pe o trambulină”
Conducerea Consiliului Județean Satu Mare vede însă diferit cauzele plecărilor. Președintele Consiliului Județean Satu Mare, Pataki Csaba, susține că problema nu poate fi redusă la costul navetei și consideră că există medici tineri care aleg spitalele mai mici pentru începutul carierei, după care se îndreaptă către unități mai mari sau către oferte pe care le consideră mai avantajoase.
„Medicii tineri folosesc aceste spitale mici ca și pe o trambulină. Și apoi merg mai departe. Ar trebui să aibă un pic de răbdare. O carieră în medicină nu se face într-un an. Eu cred că lipsa lor o vom compensa cumva, în limita posibilităților”, a declarat Pataki Csaba.
Consilierul județean Kovacs Eugen respinge practic ideea că suma necesară pentru navetă ar reprezenta principalul motiv pentru care medicii renunță la activitatea de la Negrești-Oaș.
„Medicii nu pleacă pentru banii de navetă, vreo două mii de lei, ci pentru că primesc oferte mai bune. Consiliul Județean nu are doi bani. Soluția ar fi să vină niște oameni de afaceri din Negrești-Oaș și să le deconteze ei naveta”, a spus Kovacs Eugen.
Cine plătește pentru păstrarea medicilor?
Se conturează astfel două perspective total diferite asupra aceleiași probleme. Pe de o parte, consilierul județean Iulian Câcău consideră că un ajutor de aproximativ 2.000 de lei lunar pentru navetă sau asigurarea cazării ar putea face diferența pentru medicii care lucrează la zeci de kilometri de domiciliu. De cealaltă parte, conducerea Consiliului Județean consideră că problema este una mult mai profundă, legată de atractivitatea profesională și financiară a spitalelor mai mari, iar decontarea transportului nu ar putea împiedica un medic să plece în momentul în care primește o ofertă mai bună.
Cert este că efectele sunt deja resimțite la Spitalul Orășenesc Negrești-Oaș: mai multe specialități au rămas fără medici, altele funcționează cu norme reduse, iar în anumite cazuri continuitatea activității depinde de eforturile unor medici care continuă să facă gărzi în condiții dificile.
Ce spune conducerea Consiliului Județean Satu Mare: ”Nu negăm faptul că atragerea și, mai ales, păstrarea medicilor specialiști reprezintă o provocare pentru spitalele din orașele mai mici. Este o problemă reală, pe care Consiliul Județean Satu Mare și Spitalul Orășenesc Negrești-Oaș o tratează cu seriozitate. Situația prezentată în articol este însă mult mai nuanțată. În materialul video prezentat în cuprinsul articolului se vorbește despre „secții închise” în cazul Oftalmologiei, Oncologiei, Ortopediei sau Endocrinologiei. Precizăm că Spitalul Orășenesc Negrești-Oaș nu are secții cu aceste specialități, ci cabinete de specialitate.
În ceea ce privește personalul medical, vă prezentăm situația în ansamblul ei. În cursul anului 2026 au existat medici care au ales să își continue cariera în alte unități medicale, în mediul privat sau în străinătate. În același timp însă, spitalul a atras, prin concurs sau alte forme legale, 12 noi specialiști: doi medici radiologi, doi medici ATI, un medic internist, un dermatolog, un neurolog, un medic ORL, un ortoped, un medic de urgență, un neonatolog și un medic anatomopatolog. În acest context, este important de menționat că numărul medicilor care au ales să vină și să lucreze la Spitalul Orășenesc Negrești-Oaș este mai mare decât cel al celor care au ales să își continue activitatea în alte unități medicale.
Motivele pentru care medicii au ales să plece diferă semnificativ de la un caz la altul. În cazul Oftalmologiei, unul dintre medici a ales să își continue activitatea în mediul privat, începând cu data de 15 septembrie 2026, iar celălalt medic oftalmolog se află în concediu de maternitate. În cazul Oncologiei, medicul urmează să își desfășoare activitatea principală la Spitalul Municipal Carei începând cu 1 octombrie 2026, dar va continua să ofere consultații și la Negrești-Oaș, câteva zile pe lună.
În ceea ce privește cabinetul de Ortopedie, precizăm că acesta funcționează cu jumătate de normă, iar medicul ortoped, specialist aflat la început de carieră, este detașat cu cealaltă jumătate de normă la Spitalul Județean de Urgență Satu Mare. Această soluție îi permite să își continue activitatea operatorie și să își păstreze practica profesională pe perioada în care activitatea secției de la Negrești-Oaș este temporar afectată de lipsa spațiului disponibil în contextul reorganizării. În cazul Dermatologiei, medicul se află în concediu fără plată până în data de 1 septembrie 2026, după ce a ales să plece în Elveția.
În ceea ce privește Recuperarea Medicală, medicul menționat în articol se află în concediu fără plată, iar continuitatea serviciilor este asigurată prin contract de prestări servicii cu un alt medic, care lucrează în spital trei zile pe săptămână. În cazul medicului specialist ATI, originar din Sighetu Marmației, acesta și-a exprimat încă din perioada rezidențiatului intenția de a se transfera, însă, având în vedere deficitul de medici ATI și necesitatea asigurării continuității activității în cadrul spitalului, transferul nu a fost aprobat. Ulterior, medicul a participat la concurs pentru ocuparea unui post în Sighetu Marmației, iar în prezent se află în concediu fără plată la Spitalul Orășenesc Negrești-Oaș.
În ceea ce privește Cabinetul de Cardiologie, spitalul are în prezent un medic rezident aflat în ultimul an de pregătire, care urmează să își înceapă activitatea la Spitalul Orășenesc Negrești-Oaș începând cu anul 2027. Totodată, procesul de recrutare a personalului medical continuă. Posturile disponibile au fost deblocate luna trecută, iar la sfârșitul lunii septembrie urmează să fie organizate mai multe concursuri pentru ocuparea acestora.
De asemenea, este important să subliniem faptul că Spitalul Orășenesc Negrești-Oaș se află într-un amplu proces de modernizare. Lucrările aflate în desfășurare presupun intervenții importante asupra clădirilor și, inevitabil, necesită reorganizarea temporară a unor spații și activități medicale. Aceste situații temporare nu trebuie confundate cu desființarea unor servicii medicale sau cu diminuarea activității medicale a spitalului. Dimpotrivă, investițiile în infrastructură sunt tocmai instrumentele prin care încercăm să creăm condiții mai bune atât pentru pacienți, cât și pentru personalul medical”.