La 1 octombrie 2020, Attila Hanyecz a fost condamnat la 5 ani de închisoare, după ce a fost prins în flagrant delict în timp ce vindea o fată cu 400 de euro, în parcarea unui supermarket din Satu Mare. Același individ a fost mai apoi luat de acasă, băgat cu forța în portbagajul unei mașini de către un polițist și dus pe un câmp, pentru a fi ”anchetat”.
Ca-n filme
Potrivit BIHOREANUL, polițistul Marius Ioan Laza, împreună cu rudele unui afacerist călcat de hoţi, a intrat peste suspect în casă, l-a târât până la maşină şi l-a îndesat în portbagaj, după care l-a dus la marginea oraşului, l-a bătut şi l-a pus să se dezbrace ca să-l "înmoaie", doar-doar îşi va da în vileag complicii şi locul în care a ascuns bunurile şi banii furaţi.
Nu e un film cu mafioţi. Incredibila poveste, anchetată discret de aproape doi ani de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, s-a petrecut în Salonta, iar poliţistul e acuzat de lipsire de libertate în mod ilegal.
Victima, care a scăpat de "justiţiari" fugind în chiloţi peste câmp, este un personaj deja celebru: proxenetul Hanyecz Attila, condamnat definitiv, chiar săptămâna trecută, la 5 ani de închisoare, după ce a vrut să-şi vândă propria cumnată unui investigator sub acoperire pe care l-a crezut tovarăş de breaslă. Iar în trecut și-a vândut propria soție.
Ca-n sălbăticie
Cazul, după cum a aflat BIHOREANUL, are ca punct de pornire o spargere de locuinţă comisă la sfârşitul anului 2018 în casa unui afacerist din Salonta, județul Bihor, lăsat de hoţi nu doar fără bunuri, ci şi fără o sumă considerabilă de bani. Printre poliţiştii din echipa de anchetă s-a aflat şi agentul Marius Ioan Laza, prieten apropiat cu ginerele şi cu nepotul afaceristului.
Anul trecut, în seara de 2 ianuarie, după ce au chefuit împreună, cei trei au decis să-i prindă pe hoţi după metoda lor. Îmbarcaţi într-o maşină, polițistul şi cei doi au "descins" la locuinţa individului pe care îl bănuiau că a dat "pontul" hoţilor: Hanyecz Attila.
Suspectul nu i-a primit în casă, dar cei trei nu s-au lăsat. I-au spart uşa, iar polițistul s-a şi încăierat cu el, în final "vizitatorii" reuşind să-l imobilizeze şi să-l îndese în portbagajul maşinii cu care, apoi, l-au dus la marginea oraşului Salonta.
Luat la întrebări despre complici şi banii furaţi Hanyecz Attila a refuzat să vorbească, motiv pentru care l-au pus să se dezbrace. Interogatoriul ar fi continuat, poate, dacă omul n-ar fi luat-o la fugă peste câmp, în chiloţi şi în picioarele goale, scăpând astfel de răpitori.
Sub control judiciar
Ce a urmat? Jurnaliștii de la BIHOREANUL au aflat că proxenetul i-a reclamat pe atacatori, iar cazul a ajuns în ancheta procurorilor de la Parchetul Bihor, care, pe 4 februarie 2019 au început urmărirea penală împotriva poliţistului şi a complicilor, pentru lipsire de libertate în mod ilegal.
Căutat la rându-i de reporter pentru a-şi prezenta punctul de vedere, agentul de Poliţie refuză să discute despre subiect. "Aştept să se termine cercetările. De doi ani aştept. Până atunci, nu am ce să spun", a spus Laza.
Proxenetul sătmărean, un recidivist condamnat
Hanyecz Attila, de 42 de ani, este un multirecidivist (cinci condamnări la activ). Totul a început la sfârşitul lunii martie 2020, când sătmăreanca, de 23 de ani, a fugit de acasă după o ceartă cu mama sa. La scurt timp, pentru că nu a reușit să o pună să se prostitueze, Hanyecz Attila a încercat să o vândă.
Unul dintre potenţialii clienţi ia legătura cu Poliţia şi-l denunţă, iar lui Hanyecz Attila i se organizează un flagrant delict. Proxenetul a fost arestat, iar la 1 octombrie 2020 a fost condamnat, pentru trafic de persoane, la 5 ani de închisoare.
Ea nu este singura pe care individul a traficat-o. Acesta a tranzacţionat-o şi pe propria soție. Cei doi aveau împreună un copil mic, care nu împlinise un an. Individul şi-a vândut nevasta cu 1.500 de euro, ameninţând-o că nu-şi va mai vedea copilul dacă nu face ce i se spune.