Un accident rutier soldat doar cu pagube materiale s-a produs miercuri seara, pe strada 1 Iunie din Negrești-Oaș. Șoferul a ajuns cu mașina direct într-un magazin. Le-a spus polițiștilor că a pierdut controlul volanului, dar la verificări, oamenii legii au descoperit că tânărul nici măcar n-avea permis.
Evenimentul rutier a fost sesizat printr-un apel la numărul de urgență 112, în data de 2 septembrie, în jurul orei 21:45. La fața locului au intervenit polițiștii rutieri din cadrul Poliției Orașului Negrești-Oaș.
Potrivit primelor verificări, un tânăr în vârstă de 23 de ani, din Negrești-Oaș, conducea un autoturism pe strada 1 Iunie, moment în care ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare. Mașina a părăsit traiectoria de deplasare și a intrat în coliziune cu un magazin alimentar.
Din fericire, accidentul nu s-a soldat cu victime. În urma impactului au fost înregistrate doar pagube materiale.
Polițiștii l-au testat pe conducătorul auto cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. În urma verificărilor efectuate ulterior, oamenii legii au constatat însă că tânărul nu deținea permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
În acest caz, polițiștii continuă cercetările, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, urmând să fie stabilite toate împrejurările în care s-a produs evenimentul.
sursa foto: arhivă