Polițiștii din cadrul Secției Poliție Rurală Petrești au venit în sprijinul unei femei, de 56 de ani, din municipiul Carei, care la data de 25 mai a.c. a fost victima unei infracțiuni de tâlhărie calificată.
În fapt, un bărbat, de 34 de ani, din aceeași localitate, prin întrebuințarea de violențe a sustras din locuința acesteia o sumă de bani și mai multe bunuri, cauzându-i un prejudiciu în valoare de aproximativ 3.600 de lei.
Întrucât femeia a rămas fără nici un ban până la primirea pensiei, care venea aproximativ peste 2 săptămâni și întrucât nu avea aparținători care să o ajute, polițiștii s-au mobilizat și au strâns o sumă de bani, pe care i-au dat-o acesteia pentru a-și putea cumpăra cele necesare traiului zilnic. De asemenea, întrucât bărbatul i-a sustras și telefonul mobil, polițiștii i-au cumpărat acesteia și un telefon mobil pentru a putea ține legătura cu ea.
Polițiștii au avut inițiativa ca pe lângă principala atribuție, de a asigura ordinea și liniștea publică, să ofere ceva în plus acestei femei, ca aceasta să nu mai aibă și grija asigurării celor necesare și astfel să depășească mai ușor șocul, fiind victima unei infracțiuni.
Facem precizarea că bărbatul, de 34 de ani, a fost identificat și depistat de polițiști, iar în prezent se află în stare de reținere în Arestul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare.
Sursa: Inspectoratul Județean de Poliție Satu Mare
Ce gest! Polițiștii sătmăreni au ajutat cu bani o femeie singură, tâlhărită de un infractor periculos
Polițiștii din cadrul Secției Poliție Rurală Petrești au venit în sprijinul unei femei, de 56 de ani, din municipiul Carei, care la data de 25 mai a.c. a fost victima unei infracțiuni de tâlhărie cali...
Citește și
Actualitate
Curaj nebun sau incontiență pentru un șofer, pe Bulevardul Lucian Blaga
Actualitate
Cod galben de furtună la Satu Mare, vijelii și averse torențiale. Când intră în vigoare
Actualitate
Dramă în Centrul Nou din Satu Mare. Un bătrân a fost găsit fără viață în propriul apartament, după două zile în care nu a mai răspuns la telefon
Actualitate
FOTO. Mega investiție în județul Satu Mare. Peste 50.000 de sătmăreni beneficiază de rețeaua de 39 de km!
Actualitate
FOTO. Șase mari asocieri de firme se luptă pentru construirea pasarelei pietonale și velo de la Crinul
Actualitate
Femeie înconjurată de polițiști, în municipiul Satu Mare. „Vezi că e mare bai!” Interceptarea care i-a îngropat
Actualitate
FOTO. Abandonată de meșter, o femeie (65 ani) a intrat să sape o fântână, în Odoreu. A rămas blocată
Actualitate
Camion plin cu lemne, în flăcări, în județul Satu Mare. Intervin pompierii cu două autospeciale
Actualitate
Prefectul Altfatter explică cum a ajuns poluarea din Ucraina în Satu Mare. Dar nimic despre RATEUL instituțiilor publice
Actualitate