Ce LOVITURĂ a crezut că a dat un hoţ în municipiul Satu Mare! Unde l-au prins poliţiştii
Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale, cu sprijinul de specialitate al criminaliștilor, au reușit identificarea unui tânăr de 22 de ani din județul Satu Mare, în sarcina căruia s-a reținut ...
Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale, cu sprijinul de specialitate al criminaliștilor, au reușit identificarea unui tânăr de 22 de ani din județul Satu Mare, în sarcina căruia s-a reținut comiterea unui furt de autoturism, reclamat la poliție în data de 08.08.2016.
În fapt, cel în cauză, în noaptea de 07/08.2016, ar fi pătruns într-un garaj de pe strada Vasile Goldiș din Satu Mare, de unde, profitând de faptul că proprietarul își lăsase cheile în contact, a sustras un autoturism, estimat la valoarea de 7.000 lei.
În urma demarării procedurilor specifice în astfel de situații, autoturismul furat a fost găsit de o patrulă a Secției Rurale Beltiug, pe raza localității Tătărești, iar probele prelevate de la fața locului au condus la identificarea principalului bănuit în comiterea faptei.
Față de tânăr s-a luat măsura reținerii pe o durată de 24 de ore, urmând a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Satu Mare, cu propunere de arestare preventivă.
Citește și
Actualitate
VIDEO. Imagini șocante pe un drum din țară. Copil căzut din dubă, pe șosea. Se ridică și merge pe sensul opus, către un TIR
Actualitate
Cod portocaliu de caniculă astăzi la Satu Mare. Ce temperaturi sunt prognozate
Actualitate
FOTO. Un cunoscut lac de pescuit din județul Satu Mare și-a încheiat povestea. Lacul Hodișa a secat: „Nu mai putem continua”
Actualitate
FOTO. Controale pe bandă rulantă în județul Satu Mare. Garda de Mediu a dat amenzi de peste 80 de mii de lei
Actualitate
Accident în Odoreu. Biciclist de 71 de ani, rănit după impactul cu o mașină. Nu ar fi oprit la „Stop”
Actualitate
FOTO. Urmărire ca-n filme. Șofer băut, cu Poliția pe urme, s-a oprit cu mașina în bloc
Actualitate
FOTO. Imagini dramatice. Pești sufocați pe lacul Călinești. Ce spun autoritățile. Râurile din județ, la minime istorice
Actualitate
Probleme cu apa potabilă în șapte localități din Satu Mare. În două zone, apa este adusă cu cisterna
Actualitate
Tânăr de 19 ani, băut pe ATV, în Turț. A lovit o mașină parcată și s-a oprit în gardul unei case
Actualitate