Un bărbat din județul Satu Mare a fost condamnat de Tribunalul Satu Mare la 1 an și 2 luni de închisoare, cu suspendare sub supraveghere, după ce a fost găsit vinovat pentru trafic de droguri de risc în formă continuată și deținere de droguri de risc pentru consum propriu. Potrivit sinformațiilor PresaSM, bărbatul a comis mai multe acte materiale de trafic de cannabis. Concret, acesta a vândut de mai multe ori droguri de risc, inclusiv către colaboratori autorizați, iar într-un alt caz a oferit cu titlu gratuit cannabis. De asemenea, asupra sa a fost găsită o cantitate de 32,5 grame de cannabis.
Judecătorii au mai reținut că, ulterior, inculpatul a deținut la locuința sa, pentru consum propriu, alte cantități de cannabis și rezină de cannabis, respectiv 0,55 grame cannabis și 2,66 grame cannabis plus 2,61 grame rezină de cannabis. În cursul procesului, inculpatul a recunoscut integral faptele și a solicitat judecarea cauzei în procedura simplificată a recunoașterii învinuirii, cerere admisă de instanță. Tribunalul a avut în vedere, la individualizarea pedepsei, cantitățile relativ reduse de droguri, atitudinea sinceră a inculpatului, timpul îndelungat scurs de la comiterea faptelor, dar și situația sa personală.
Pentru infracțiunea de trafic de droguri de risc în formă continuată, instanța a stabilit pedeapsa de 1 an de închisoare, iar pentru cele două fapte de deținere de droguri de risc pentru consum propriu câte 3 luni de închisoare. În urma contopirii, a rezultat pedeapsa finală de 1 an și 2 luni de închisoare.
Executarea pedepsei a fost suspendată sub supraveghere pe un termen de 2 ani. Pe durata acestui termen, inculpatul va trebui să respecte măsurile impuse de Serviciul de Probațiune, să urmeze un program de reintegrare socială și să presteze 90 de zile de muncă neremunerată în folosul comunității.
Totodată, instanța a dispus confiscarea cantităților de droguri rămase după analizele de laborator, a unor obiecte folosite în legătură cu faptele, între care un grinder, un cântar, un briceag și alte recipiente cu urme de THC, precum și confiscarea sumei de 770 de lei, considerată provenită din vânzarea de droguri.
-------------------
FOTO: Arhivă/Scop ilustrativ