ANM a emis în urmă cu puțin timp o avertizare Cod galben pentru județul Satu Mare. Potrivit meteorologilor, în cursul zilei de mâine, ne-am putea confrunta cu furtuni, vijelii, chiar și căderi de grindină.
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o atenționare de instabilitate atmosferică accentuată, valabilă în perioada 1 iunie, ora 12:00 – 2 iunie, ora 10:00, care vizează și județul Satu Mare, alături de alte regiuni din vestul și nordul țării.
Potrivit meteorologilor, începând de luni după-amiază și până marți dimineață, în Maramureș, Crișana și celelalte zone aflate sub avertizare se vor semnala perioade cu averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului, iar izolat pot apărea vijelii și căderi de grindină.
Pentru județul Satu Mare, aflat în zona Crișanei, sunt prognozate episoade de vreme severă, cu cantități importante de precipitații. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, se pot înregistra 15-25 litri pe metru pătrat, iar pe arii restrânse cantitățile de apă pot depăși 40-50 l/mp.
Meteorologii atrag atenția că fenomenele de instabilitate atmosferică se vor manifesta cu intensitate variabilă și pot produce acumulări rapide de apă în zonele joase, precum și dificultăți în trafic pe durata averselor puternice.
ANM precizează că manifestări de instabilitate atmosferică vor fi prezente, pe arii restrânse, și în restul țării. În funcție de evoluția fenomenelor meteorologice, avertizarea ar putea fi actualizată în perioada următoare.
Autoritățile recomandă populației să urmărească informările oficiale și să evite deplasările în timpul furtunilor puternice, mai ales în zonele expuse riscului de inundații locale sau căderi de arbori.