Meniu

Caută pe PresaSM

0

Control de rutină, descoperire surprinzătoare: permis anulat de peste un deceniu și autoturism fără drept de circulație

Un bărbat din Țara Oașului va fi judecat pentru conducerea unui vehicul fără permis, după ce polițiștii au descoperit că acesta se afla la volanul unei mașini care nu avea dreptul să circule pe drumur...

Control de rutină, descoperire surprinzătoare: permis anulat de peste un deceniu și autoturism fără drept de circulație

Un bărbat din Țara Oașului va fi judecat pentru conducerea unui vehicul fără permis, după ce polițiștii au descoperit că acesta se afla la volanul unei mașini care nu avea dreptul să circule pe drumurile publice, iar dreptul său de a conduce fusese anulat încă din anul 2011. Dosarul a trecut recent de etapa camerei preliminare, iar Judecătoria Negrești-Oaș a dispus începerea procesului.

Potrivit actelor din dosar, incidentul s-a petrecut pe strada Tineretului din localitatea Certeze, când un echipaj al Secției 9 Poliție Rurală Negrești-Oaș a oprit pentru control un autoturism cu numere de înmatriculare britanice. La volan se afla inculpatul, iar pe locul din față era concubina acestuia de la acea vreme.

În urma verificărilor efectuate de polițiști, a rezultat că șoferul figura în evidențe cu un permis de conducere emis în Marea Britanie, însă acesta era anulat de mai bine de 13 ani. Autoritățile au constatat că documentul fusese anulat în baza unei decizii a Curții de Apel Oradea, existând mențiunea că permisul fusese obținut ilegal.

Cazul a devenit și mai interesant după declarațiile bărbatului. Acesta le-a spus anchetatorilor că, dacă ar fi fost întrebat, le-ar fi explicat polițiștilor că deține un permis de conducere emis de autoritățile poloneze, document care s-ar fi aflat în Marea Britanie, la o rudă. Numai că verificările efectuate ulterior de Serviciul de Investigații Criminale au arătat că inculpatul nu a deținut niciodată un permis de conducere polonez.

Nici autoturismul condus nu era în regulă. Potrivit informațiilor primite prin intermediul Punctului de Contact pentru Cooperare Polițienească Internațională, mașina nu figura ca fiind furată, însă inspecția tehnică periodică expirase încă din 2 martie 2010, motiv pentru care vehiculul nu avea dreptul de a circula pe drumurile publice.

În declarația dată în cursul urmăririi penale, inculpatul a susținut că intenționa să înmatriculeze autoturismul și că nu știa că acesta nu poate circula legal, întrucât primise mai multe documente odată cu achiziționarea mașinii și a presupus că acestea sunt valabile.

Procesul urmează să intre în faza de judecată pe fond la Judecătoria Negrești-Oaș.

----------------------------------

FOTO: Arhivă/Scop ilustrativ 

Dezvoltat cu de Ottoweb

Altă știre 0/0
Comentarii Anchete Politică Necitite