Minor de 14 ani trimis în judecată după ce a condus un autoturism fără permis, în Socond. Adolescentul din localitatea Socond este acuzat că a condus un autoturism pe un drum public fără a deține permis de conducere. Potrivit informațiilor PresaSM, fapta s-a petrecut pe drumul județean DJ193F. Anchetatorii au stabilit că minorul, în vârstă de 14 ani la momentul respectiv, a urcat la volanul unui autoturism Volkswagen Golf și a condus vehiculul pe drumul public, deși nu deținea permis de conducere pentru nicio categorie.
Polițiștii din cadrul Secției 4 Poliție Rurală Beltiug, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu în localitate, au observat autoturismul circulând pe DJ193F, din direcția Socond spre Soconzel. Mașina a fost oprită în apropierea bisericii romano-catolice din centrul localității. La control, conducătorul auto le-a spus polițiștilor că are 14 ani și că nu deține permis de conducere. Verificările efectuate ulterior în bazele de date ale autorităților au confirmat că minorul nu este posesor al unui permis auto.
Audiat în timpul anchetei, minorul a explicat că se afla împreună cu sora sa și au mers la o vecină din Socond. Potrivit declarației sale, sora ar fi coborât din autoturism și ar fi intrat în locuință, lăsând cheile în contact. Profitând de situație, adolescentul a spus că a avut o „intenție spontană” și s-a urcat la volan. A condus mașina aproximativ 400–500 de metri, până la un magazin alimentar din apropierea bisericii din centrul satului.
După ce a ieșit din magazin, a urcat din nou la volan pentru a se întoarce spre locul unde se afla sora sa, moment în care a fost oprit de polițiști. Minorul a declarat în fața anchetatorilor că regretă fapta și a precizat că a fost pentru prima dată când a condus un autoturism pe drumurile publice.
Având în vedere vârsta foarte mică a suspectului, procurorii au dispus efectuarea unei expertize medico-legale psihiatrice pentru a stabili dacă minorul avea discernământ la momentul comiterii faptei.
Raportul întocmit de Serviciul Medico-Legal Satu Mare a arătat că adolescentul nu prezintă tulburări psihice și că, la momentul faptei, avea discernământ corespunzător vârstei sale.