"Primarul Kereskényi Gábor le-a acordat vineri o Diplomă de Onoare celor doi polițiști locali care l-au prins pe suspectul dublului asasinat care a avut loc în seara zilei de marți, în municipiul Satu Mare. Primarul le-a cerut tuturor polițiștilor locali să își facă simțită prezența în stradă și mai puternic, să dea dovadă de disciplină şi profesionalism în activitatea pe care o desfășoară ," se arată într-un comunicat al Primăriei. [gallery columns="1" size="large" ids="63962,63963,63964,63965,63966,63967"]Suspectul a fost prins la mai puțin de 24 de ore de la săvârșirea faptei. P. Ioan Iosif, în vârstă de 34 de ani, a recunoscut în fața procurorilor sătmăreni comiterea celor două crime în Cartierul Micro 15. El a fost adus joi, în jurul orei 12.00, în fața judecătorilor Tribunalului Satu Mare. Magistrații au decis arestarea preventivă pentru 30 de zile a acestuia. Suspectul este recidivist. Acesta mai are la activ o condamnare de doi ani. Suspectul își cunoștea victimele, ne-au explicat vecinii. Suspectul a fost văzut în jurul orei 15:00 ieșind din locuința victimelor.
FOTO. Poliția Locală: Ei sunt agenții care l-au prins pe criminal
Agenți de la Poliția Locală au fost premiați după ce l-au prins pe suspectul din cazul crimei de la Satu Mare. Agenții de la Poliția Locală care l-au prins pe suspectul principal în cazul de crimă de ...
Agenți de la Poliția Locală au fost premiați după ce l-au prins pe suspectul din cazul crimei de la Satu Mare.
Agenții de la Poliția Locală care l-au prins pe suspectul principal în cazul de crimă de la Satu Mare au fost premiați. Primăria a fost și instituția care a anunțat faptul că suspectul a fost luat în custodia Poliției Locale.
Agenții au primit o diplomă de onoare. Primarul le-a cerut agenților să fie tot mai prezenți pe străzile orașului. Edilul le-a cerut disciplină și profesionalism.
Citește și
Actualitate
FOTO. Mașină lovită de Tir, proiectată în șanț, în județul Satu Mare. Trei persoane în mașină, una la Urgență
Actualitate
Când încep lucrările la Podul Golescu. Șoferii, îndemnați să folosească rute alternative
Actualitate
FOTO. Incendiu lângă magazinul Penny din municipiul Satu Mare. Pompierii au intervenit rapid
Actualitate
Curățarea profesională a tapițeriilor în Oradea: ce trebuie să verifici înainte de programare
Actualitate
FOTO/VIDEO. O nouă tragedie la scăldat. Doi tineri s-au înecat în râu. Pompierii i-au găsit după două zile
Actualitate
FOTO. Incendiul de la depozitul de deșeuri din Beregovo continuă. Pompierii luptă în continuare cu focarele ascunse
Actualitate
Curaj nebun sau inconștiență pentru un șofer, pe Bulevardul Lucian Blaga
Actualitate
Cod galben de furtună la Satu Mare, vijelii și averse torențiale. Când intră în vigoare
Actualitate
Dramă în Centrul Nou din Satu Mare. Un bătrân a fost găsit fără viață în propriul apartament, după două zile în care nu a mai răspuns la telefon
Actualitate