Accident rutier cu trei autoturisme implicate pe Bulevardul Octavian Goga din municipiul Satu Mare. Evenimentul s-a produs astăzi, în jurul orei 19.00, iar la fața locului au intervenit echipaje ale pompierilor, Ambulanței, SMURD și Poliției.
Potrivit informațiilor obținute de PresaSM, în accident au fost implicate trei autoturisme, însă, din fericire, în urma impactului nu au fost înregistrate victime, evenimentul soldându-se doar cu pagube materiale.
Din primele informații, cauza probabilă a producerii accidentului ar fi fost nepăstrarea distanței regulamentare în mers, ceea ce a dus la o coliziune în lanț între cele trei autovehicule.
La fața locului au ajuns în scurt timp echipajele de intervenție, care au asigurat măsurile de siguranță, au verificat starea persoanelor implicate și au fluidizat traficul în zonă până la încheierea cercetărilor.
Polițiștii i-au testat pe toți conducătorii auto implicați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative în toate cazurile.
Oamenii legii au efectuat cercetări la locul producerii evenimentului pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul. Traficul în zonă s-a desfășurat cu dificultate pentru o perioadă, până la eliberarea carosabilului.
