Cum își CUMPĂRĂ unii primari din județ VOTURILE. Bani de la stat, alcool și sărăcie lucie
Bodegile din satele sătmărene au terasele pline, iar cârciumarii prosperă. Majoritatea vând "pe caiet", iar clienţii "consumă" din ajutorul social, din pensiile bătrânilor şi din alocaţiile copiilor. ...
Bodegile din satele sătmărene au terasele pline, iar cârciumarii prosperă. Majoritatea vând "pe caiet", iar clienţii "consumă" din ajutorul social, din pensiile bătrânilor şi din alocaţiile copiilor.
Pionul principal este primarul, care are cel mai important rol în această schemă. Dacă unii edili dețin chiar ei cârciumi, alții sunt mână în mână cu ”afaceriștii”. Căci cea mai bună afacere la sate este să vinzi băutură săracilor, oamenilor fără căpătâi.
Schema este foarte simplă. Se face o anchetă socială cu valențe comice și este avizată de primar. ”Amărâtului” îi vin banii acasă sau la poștă, după caz, iar de acolo merge direct la birt. După ce își plătește datoriile de pe ”caiet”, acesta mai chefuiește, adică bea până pică de pe picioare.
Cârciumarul, care în unele cazuri este una și aceiași persoană cu primarul, își încasează banii și își freacă mâinile de mulțumire. Dacă edilii nu dețin birturi, atunci își primesc cota parte de la patronul de cârciumă. Din păcate, la astfel de situații s-a ajuns în tot mai multe sate din județul Satu Mare.
Iar pentru a primi în continuare pomana de la primar, vor vota cu aceiași persoană care le rezolvă ajutoarele sociale, pentru ca robinetul cu alcool și tutun să nu se închidă.
Toți câștigă, aparent, din această schemă. Cârciumarul își ia banii, primarul își ia și banii și voturile, iar săracul își bea mințile. Singurii care pierd sunt copiii, al căror viitor este amanetat în această schemă a sărăciei fără orizont.
Exemple concrete, după alegeri!
Citește și
Actualitate
Festivalul Internațional de Șah Satu Mare 2026 începe luni. Ediția a XIII-a aduce la start peste 120 de participanți și șahiști din șase țări.
Actualitate
A provocat două accidente în Oaș și a încercat să fugă. Tânărul șofer, prins de polițiștii sătmăreni. Încălcări grave ale Codului Rutier
Actualitate
Caz șocant în țară. Bătrână îngropată în curtea casei pentru ca rudele să-i încaseze pensia
Actualitate
Iresponsabilitatea l-a costat scump pe un sătmărean. Focul i-a scăpat de sub control. La un pas să producă pagube majore
Actualitate
Sătmăreanul și-a scuipat și amenințat mama. Femeii a ajuns să-i fie teamă de propriul fiu. Ce au decis magistrații
Actualitate
Codul roșu de caniculă se prelungește la Satu Mare. Avertizare de furtuni pentru tot județul
Actualitate
FOTO/VIDEO. Cum s-a produs accident cu victima încarcerată. Impact între un camion și o mașină, pe DN19
Actualitate
VIDEO. Pericol pe șosea în județul Satu Mare. Un șofer ar fi circulat haotic și ar fi intrat de mai multe ori pe contrasens
Actualitate
FOTO/VIDEO. Accident grav între un TIR și un autoturism în Ciuperceni. Trei persoane implicate
Actualitate