Un accident rutier s-a produs în această dimineață în localitatea Ciuperceni, județul Satu Mare, unde un TIR încărcat cu materiale de construcții și un autoturism au fost implicate într-o coliziune. La fața locului au intervenit de urgență pompierii militari din cadrul Detașamentului de Pompieri Satu Mare, care au mobilizat o autospecială de stingere cu apă și spumă și un echipaj de prim ajutor, încadrate cu șapte cadre militare. De asemenea, la intervenție participă și un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță.
Potrivit primelor informații transmise de autorități, în accident au fost implicate trei persoane. Una dintre acestea necesită îngrijiri medicale, fiind evaluată de echipajele de intervenție. Din fericire, nu există persoane încarcerate. Pompierii și echipajele medicale acționează în continuare la locul accidentului pentru acordarea asistenței necesare și pentru asigurarea măsurilor de prevenire a izbucnirii unui incendiu.
ACTUALIZARE, ora 09.10: În urma recunoașterii efectuate de echipajul SMURD EPA ajuns la locul evenimentului, s-a constatat că o persoană este încarcerată. Pentru extragerea victimei a fost mobilizat echipajul de descarcerare din cadrul Detașamentului de Pompieri Satu Mare, încadrat cu 5 cadre militare. Persoana încarcerată este conștientă, iar echipajele de intervenție acționează pentru extragerea acesteia și acordarea îngrijirilor medicale necesare.
Cauzele producerii accidentului urmează să fie stabilite de polițiști, iar misiunea este în dinamică.
Ce spune POLIȚIA, la solicitarea PresaSM: ”La data de 5 august a.c., ora 08:44, polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au fost sesizați cu privire la producerea unui accident pe DN 19, în localitatea Ciuperceni. Din primele verificări efectuate la fața locului a reieșit faptul că un bărbat de 36 de ani, din localitatea Boinești, în timp ce conducea un autoturism, ar fi efectuat un viraj la stânga pentru a intra pe un podeț, moment în care ar fi intrat în coliziune cu o autoutilitară, care se afla în depășirea regulamentară a acestuia, condusă de către un tânăr de 29 de ani, din orașul Livada. În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală a bărbatului de 36 de ani, acesta fiind transportat la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale. Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc accidentul rutier”.
Ce spun POMPIERII: ”Pompierii militari din cadrul Detașamentului Satu Mare intervin în aceste momente la un accident rutier produs între un TIR, încărcat cu materiale de construcții, și un autoturism. La locul evenimentului au fost mobilizate o autospecială de stingere cu apă și spumă, un echipaj de prim ajutor, încadrate cu 7 cadre militare, precum și un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță. În accident sunt implicate trei persoane. Din primele informații, o persoană necesită îngrijiri medicale. Nu sunt persoane încarcerate. Misiunea este în dinamică”.


