Doi elevi loviți pe trecerea de pietoni. Fetița de 11 ani și băiat de nouă ani

FOTO: Arhivă

Accident rutier destul de grav în localitatea Culciu Mic din județul Satu Mare. Totul s-a întâmplat astăzi, în jurul orei 14.00. Surse judiciare au declarat pentru PresaSM.ro că șoferul unei mașini nu ar fi observat doi elevi care, după ce au coborât dintr-un autobuz, ar fi trecut pe trecerea de pietoni fără să se asigure.

Șoferul mașinii, respectiv o femeie, de 30 de ani, din Cărășeu, nu a reușit să îi vadă din timp și i-a lovit. O fetiță, în vârstă de 11 ani, a fost luată pe capotă, iar un băiețel, în vârstă de nouă ani, a fost lovit cu partea laterală a mașinii în picior.

La fața locului s-au deplasat două echipaje medicale ale Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență Satu Mare, care după ce au acordat primul ajutor la fața locului au transportat victimele la Unitatea de Primire Urgențe a Spitalului Județean Satu Mare.

Polițiștii au deschis o anchetă pentru a stabilii cu exactitate circumstanțele în care s-a petrecut evenimentul. În cauză se va deschide, în funcție de diagnosticul medicilor, un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

 

Fii primul care comentează! despre "Doi elevi loviți pe trecerea de pietoni. Fetița de 11 ani și băiat de nouă ani"

Tu ce părere ai?

Adresa de mail nu va fi publicată. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, alte jigniri sau injurii se vor sancționa cu cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta. Site-ul Presasm.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea revine integral autorului comentariului.




Mai multe despre accident grav
A traversat trecerea de pietoni pe…bicicletă! Lovit în plin de o mașină

Închide