E OFICIAL! Unele prevederi ale Codului Rutier NU se aplică în Satu Mare (FOTOGALERIE)

O logică juridică spune că tot ce nu este interzis este permis. Pe cale de consecință, cum în municipiul Satu Mare ”parcările” profund ilegale nu sunt pedepsite, înseamnă că ele sunt permise.

Mai exact, unele prevederi din Codul Rutier nu sunt opozabile șoferilor sătmăreni. Ele nu se aplică, pur și simplu, în municipiul Satu Mare.

De exemplu, în imaginea de mai sus ”domnul” șofer a ”parcat” taman pe trecerea de pietoni!

Pe strada Vasile Lucaciu un șofer a blocat un întreg sens de circulație (Foto jos). ”Ce e aia parcarea interzisă”, pare să spună șoferul, prin gestul său.

parcare ilegala in satu mare

Iar exemplele continuă. În fața Unității de Primire Urgențe a Spitalului Județean Satu Mare a fost parcată un nou tip de ambulanță…de lux! Mai exact, un șofer cu un ”deosebit” respect față de pacienți și ambulanțieri a crezut de cuviință să parcheze tocmai pe locul special destinat ambulanței.

parcare ilegala in satu mare

Apoi, pe eterna stradă Vasile Lucaciu au parcat ilegal nu doar unul, ci patru șoferi! No, asta da reacție în lanț și puterea exemplului personal.

parcare ilegala in satu mare

Totodată, pe Bulevardul I.C. Brătianu se poate staționa cu AVARIILE. Mai exact, cu funcția ”PARCARE ORIUNDE”, pe care persoanele neavizate o folosesc doar în caz de urgență reală. Șoferii ”adevărați” îi găsesc o utilitate mult mai largă.

parcare ilegala in satu mare

De asemenea, pe Calea Traian un șofer le arată celorlalți participanți la trafic, prin puterea exemplului personal, cum nu ar trebui să se parcheze. Ce suflet mare!

parcare ilegala in satu mare

Foto: Drivers Satu Mare

Fii primul care comentează! despre "E OFICIAL! Unele prevederi ale Codului Rutier NU se aplică în Satu Mare (FOTOGALERIE)"

Tu ce părere ai?

Adresa de mail nu va fi publicată. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, alte jigniri sau injurii se vor sancționa cu cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta. Site-ul Presasm.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea revine integral autorului comentariului.




Mai multe despre parcare
Cum ”parchează” PREOȚII în municipiul Satu Mare (FOTO&VIDEO)

Închide