"La data de 30 august a.c., polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției oraș Tășnad au fost sesizați cu privire la faptul că în perioada 4 iulie – 30 august a.c., persoane necunoscute ar fi sustras din locuința unei femei, din oraș Tășnad, aproximativ 1 700 de euro. În urma cercetărilor efectuate de polițiștii de investigații criminale cu sprijinul polițiștilor criminaliști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare, s-a reușit identificarea persoanei bănuite că ar fi sustras suma de bani, în persoana unui bărbat, de 33 de ani, din localitatea Cean," se arată într-un comunicat al IPJ Satu Mare.Acesta, profitând de faptul că o cunoștea pe persoana vătămată și locuința unde aceasta avea domiciliul, în noaptea de 29/30 august, a pătruns în locuință de unde ar fi sustras suma de bani, mai spun oamenii legii. Cercetările în cauză continuă în dosarul penal întocmit sub aspectul comiterii infracțiunii de furt calificat.
Femeie lăsată fără mii de euro. A intrat peste ea în casă
Polițiștii l-au identificat pe un bărbat în vârstă de 33 de ani, suspectat că a ar fi intrat în casa unei femei din Tășnad. Băbratul i-ar fi sustras acesteia suma de 1.700 de euro. Polițiștii l-au ind...
Polițiștii l-au identificat pe un bărbat în vârstă de 33 de ani, suspectat că a ar fi intrat în casa unei femei din Tășnad. Băbratul i-ar fi sustras acesteia suma de 1.700 de euro.
Polițiștii l-au indetificat pe un bărbat în vârstă de 33 de ani, care este suspectat că a furat 1.700 de euro din locuința unei femei din Tășnad. Bărbatul a fost prins cu ajutorul criminaliștilor.
Citește și
Actualitate
FOTO. Accident în Cartierul Micro 17. Impact între două mașini, trafic afectat parțial
Actualitate
VIDEO. Accident și eternele ”parlamentări” din sensul giratoriu. Astăzi, în Micro 17
Actualitate
Un nou clan tulbură liniștea în municipiul Satu Mare. Bătaie în cluburi și lângă școli
Actualitate
FOTO. Incendiu la anexa unei fabrici din municipiul Satu Mare. Mobilizare a pompierilor
Actualitate
Am aflat când se deschide sezonul la ștrandul termal din Tășnad. Un nou sezon plin de surprize și distracție
Actualitate
Un nou supermarket se va construi în municipiul Satu Mare. Lângă Piața de Vechituri
Actualitate
Scandal violent într-un bar din Carei: un individ a înjunghiat un bărbat în plină zi
Actualitate
FOTO. Pieton în stare gravă, lovit de un BMW pe ”zebră”. Mașina s-a oprit după 54 de metri
Actualitate
LISTĂ. Prețurile carburanților continuă să scadă în Satu Mare. Motorina scade sub 9 lei, benzina scade spre 8 lei
Actualitate
FOTOGALERIE. Invazie de persoane fără adăpost pe malul Someșului, în zona de picnic din Satu Mare!
Actualitate
Mii de hectare, în special livezi, afectate de îngheț la Satu Mare. Se vor face verificări în teren
Actualitate