Copac doborât de vânt peste trei autoturisme în municipiul Satu Mare. Ieri seară, în jurul orei 21:30, pompierii militari din cadrul Detașamentului de Pompieri Satu Mare au intervenit pe strada Diana, din municipiul Satu Mare, pentru îndepărtarea unui copac căzut peste trei autoturisme.
La locul solicitării s-a deplasat un echipaj de descarcerare, încadrat cu 3 cadre militare, care a acționat pentru degajarea copacului și înlăturarea pericolului.
Din fericire, în urma incidentului nu s-au înregistrat victime, fiind produse doar pagube materiale la cele trei autoturisme.
Reamintim că județul Satu Mare s-a aflat sub incidența unui Cod portocaliu de instabilitate atmosferică, valabil până la ora 20:40, fenomenele meteorologice manifestându-se prin ploi torențiale și intensificări ale vântului, condiții care pot favoriza doborârea arborilor și producerea unor astfel de evenimente.
Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Someș” al județului Satu Mare recomandă cetățenilor ca, în perioadele cu fenomene meteorologice severe, să evite staționarea în apropierea copacilor, stâlpilor de electricitate, panourilor publicitare sau a altor elemente care pot fi doborâte de vânt și să urmărească informările transmise de autorități.
