Instituția Prefectului Satu Mare anunță continuarea procesului de modernizare a serviciilor de urgență la nivelul județului, prin introducerea în dotarea Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Someș” Satu Mare a unei noi ambulanțe de tip C (TIM – Terapie Intensivă Mobilă).
Prefectul Altfatter Tamás, alături de președintele Consiliul Județean Satu Mare, Pataki Csaba, a participat la o întâlnire de lucru la sediul ISU, împreună cu inspectorul-șef col. Sergiu Buzduga și echipajul SMURD care va deservi noua autospecială. Ambulanța a fost deja recepționată și urmează să intre în serviciu în cel mai scurt timp.
Oficialii au vizitat și dispeceratul integrat 112, parte a Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112, unde au analizat fluxurile de intervenție și modul de coordonare între structurile implicate.
Ambulanțele de tip C reprezintă cel mai înalt nivel de competență în intervenția medicală prespitalicească din România, fiind destinate cazurilor cu grad maxim de urgență. Echipajul este condus de un medic specializat în medicina de urgență prespitalicească și include un asistent medical și un ambulanțier.
Noua autospecială este dotată cu echipamente complexe pentru resuscitare și stabilizarea pacienților critici: monitor-defibrilator cu funcții ECG, pulsoximetrie, măsurarea tensiunii invazive și neinvazive, capnografie, ventilator de urgență și transport, videolaringoscop, ecograf portabil, dispozitiv pentru compresie toracică, alcooltest, sistem bodycam audio-video, precum și trusă completă de medicamente și materiale pentru intervenții de urgență, inclusiv pentru intubație și managementul căilor aeriene.
„Modernizarea serviciilor de urgență din județul Satu Mare rămâne o prioritate constantă. Fiecare investiție în dotări moderne și fiecare ambulanță nouă introdusă în serviciu înseamnă, de fapt, șanse reale în plus pentru salvarea unei vieți. Ne dorim ca personalul din prima linie să beneficieze de cele mai performante echipamente și de cele mai bune condiții pentru a interveni prompt și eficient în orice situație critică. În această perioadă am avut numeroase analize și ședințe de coordonare cu responsabilii sistemului integrat 112, tocmai pentru a îmbunătăți fluxul de intervenție și colaborarea dintre toate structurile implicate. Vizita în dispecerat mi-a confirmat că timpii de răspuns s-au redus considerabil, ca urmare a implicării susținute a echipelor și a unei mai bune organizări operative. Aceste progrese arată că, prin cooperare și responsabilitate, putem construi un sistem de urgență mai rapid, mai eficient și mai aproape de nevoile cetățenilor”, a declarat prefectul Altfatter Tamás.
