Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare au decis reținerea unui suspect în cazul dublei crime de la Bârsău, în care două femeie, de 54 și 63 de ani, și-au pierdut viața. Potrivit informațiilor PresaSM, este vorba despre Marin P., în vârstă de circa 45 de ani, un recidivist periculos.
Potrivit informațiilor PresaSM, Marin P. este un recidivist care a fost condamnat în 2015 la șase ani de închisoare pentru tentativă de omor. Bărbatul a fost încarcerat la Penitenciarul Satu Mare, iar de la începutul anului 2018 a început demersurile pentru eliberarea condiționată.
Marin P. a fost încarcerat după ce și-a bătut crunt soția, fiind condamnat pentru tentativă de omor. Solicitarea pentru liberare a fost depusă în luna mai a anului trecut, bazându-se pe condițiile oferite de legea recursului compensatoriu. În aceeași lună a ieșit de pe porțile Penitenciarului.
Potrivit informațiilor PresaSM, după ce a fost pus în libertate, bărbatul a fost plecat la muncă în străinătate, unde ar fi lucrat chiar cu rudele unei dintre victime, F. Ana. Acesta s-a întors recent acasă.
Reamintim faptul că cei doi vânzători ambulanți reținuți marți de polițiști au fost lăsați liberi în această dimineață. Bărbații au declarat pentru PresaSM că s-au aflat la locul nepotrivit, la momentul nepotrivit. Declarațiile făcute de cei doi coincid cu ceea ce au povestit localnicii și rudele victimelor în seara zilei de marți.
VIDEO. Interviu în exclusivitate cu cei doi vânzători ambulanți: "Am fost la locul nepotrivit, în momentul nepotrivit"
Vecinii au declarat pentru PresaSM că cele două femei au fost găsite una peste alta, acoperite cu o pătură. Rudele familiei au precizat că au încercat în repetate rânduri să intre în casă, dar ușile au fost încuiate.
FOTO. Presupusul ucigaș al celor două sătmărence, reținut de procurori! Recidivist periculos
Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare au decis reținerea unui suspect în cazul dublei crime de la Bârsău, în care două femeie, de 54 și 63 de ani, și-au pierdut viața. Pot...
Citește și
Actualitate
Incendiu de vegetație aproape de adăpostul de câini din Satu Mare. Intervin pompierii
Actualitate
FOTO. Incendiu de amploare în județul Satu Mare. Flăcările și fumul se văd de la depărtare
Actualitate
FOTO/VIDEO. Captură spectaculoasă în Ungaria, cu aportul polițiștilor din Satu Mare. Droguri ascunse într-un Mercedes de lux
Actualitate
FOTO. Cine sunt polițiștii din Satu Mare care au demonstrat că uniforma înseamnă și omenie. Au fost felicitați și de sindicaliști
Actualitate
FOTO. Caz neobișnuit în Țara Oașului! Șoferul și biciclistul au plecat după accident. Victima a ajuns la spital
Actualitate
FOTO/VIDEO. O șoferiță (56 ani) a lovit cu mașina un pieton (62 ani) pe Drumul Careiului. Victima se afla pe ”zebră”
Actualitate
„Nu sunteți singur. Luptăm împreună”. Mesajul decanului Baroului Satu Mare despre adevărata misiune a avocatului
Actualitate
FOTO/VIDEO. Accident, astăzi, pe Drumul Careiului. Un pieton ar fi fost acroșat de o mașină
Actualitate
Teribilism la 17 ani?! Minor fără permis, accident cu un ATV neînmatriculat în județul Satu Mare
Actualitate
Depășire cu urmări grave pe DN1C. O femeie de 71 de ani, acroșată de o autoutilitară
Actualitate
FOTO. Accident pe DN1C, între Satu Mare și Baia Mare. O dubă și un autoturism au ajuns în șanț
Actualitate