Un accident rutier soldat cu rănirea unei femei s-a produs astăzi, 27 august, în jurul orei 13.00, pe strada Careiului din municipiul Satu Mare. Victima, o sătmăreancă în vârstă de 62 de ani, se afla în traversarea regulamentară a străzii, pe trecerea pentru pietoni, în momentul în care a fost lovită de un autoturism.
Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul de Poliție Județean Satu Mare la solicitarea PresaSM, polițiștii rutieri din cadrul Poliției Municipiului Satu Mare au fost sesizați în jurul orei 13.00 cu privire la producerea accidentului.
Ajunși la fața locului, oamenii legii au stabilit, din primele verificări, că o femeie în vârstă de 56 de ani, din județul Arad, aflată la volanul unui autoturism, ar fi surprins și accidentat o femeie de 62 de ani, din municipiul Satu Mare. Conform polițiștilor, victima se angajase în traversarea regulamentară a drumului public, pe o trecere pentru pietoni marcată și semnalizată corespunzător.
În urma impactului, femeia de 62 de ani a suferit vătămări corporale. La fața locului au fost acordate primele îngrijiri, iar ulterior victima a fost transportată la spital pentru investigații și îngrijiri medicale de specialitate. Polițiștii au testat-o pe conducătoarea autoturismului cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost negativ, fiind astfel exclus, din primele verificări, consumul de alcool.
Zona accidentului a fost cercetată de polițiștii rutieri, urmând să fie stabilită dinamica exactă a evenimentului și împrejurările în care șoferița ar fi ajuns să accidenteze pietonul aflat pe trecerea marcată. Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a tuturor circumstanțelor în care s-a produs accidentul rutier și pentru dispunerea măsurilor legale care se impun.
