Meniu

Caută pe PresaSM

0

FOTO. Sală de sport modernă inaugurată în județul Satu Mare. Investiție de 1,6 milioane euro

Comuna Bârsău din județul Satu Mare are o sală de sport modernă, grație unei investiții de 1,6 milioane de euro, realizată prin Compania Națională de Investiții, prin eforturile primarului Traian Ciur...

FOTO. Sală de sport modernă inaugurată în județul Satu Mare. Investiție de 1,6 milioane euro

Comuna Bârsău din județul Satu Mare are o sală de sport modernă, grație unei investiții de 1,6 milioane de euro, realizată prin Compania Națională de Investiții, prin eforturile primarului Traian Ciurdaș. La inaugurarea sălii au participat fostul deputat Octavian Petric - parlamentarul care a susținut realizarea unei serii de investiții în zonă, respectiv prefectul județului Satu Mare, Radu Roca.

Sala are o capacitate de 107 locuri pe scaune și este prevăzută cu vestiare moderne, grupuri sanitare și dușuri, respectiv spații tehnice.

”Acest proiect remarcabil a fost posibil datorită finanțării acordate de Ministerul Dezvoltării Lucrărilor Publice și Administrație prin Compania Națională de Investiții. Noua sală de sport se transformă într-un centru de activitate și dezvoltare comunitară, oferind locuitorilor comunei Bârsău o infrastructură modernă, potrivită pentru diverse activități sportive și culturale”, a spus primarul Traian Ciurdaș.

Octavian Petric a fost invitatul special al evenimentului și asta grație suținerii sale pentru cele mai importante proiecte de dezvoltare a comunei Bârsău, de la investiții în rețeaua de drumuri sau utilități publice, până la investiții în crearea de locuri de muncă.

”Experiența de astăzi a fost cu atât mai valoroasă pentru mine, având în vedere angajamentul meu constant de-a lungul carierei pentru dezvoltarea localităților de care sunt legat sufletește. Am susținut constant eforturile primarului Traian Ciurdaș pentru atragerea investițiilor care să contribuie la îmbunătățirea calității vieții locuitorilor. Inaugurarea Sălii de sport reprezintă doar unul dintre numeroasele proiecte realizate cu sprijinul fondurilor nerambursabile în această comunitate, iar pentru aceasta îl felicit cu căldură pe prietenul meu Traian Ciurdaș, primarul comunei, pentru implicarea și dedicarea sa. Este un pas important în direcția dezvoltării durabile a Bârsăului și a zonei Codrului”, a spus deputatul Octavian Petric.

Citește și

Scandal violent într-un bar din Carei: un individ a înjunghiat un bărbat în plină zi
Actualitate

Scandal violent într-un bar din Carei: un individ a înjunghiat un bărbat în plină zi

acum 1 oră
FOTO. Pieton în stare gravă, lovit de un BMW pe ”zebră”. Mașina s-a oprit după 54 de metri
Actualitate

FOTO. Pieton în stare gravă, lovit de un BMW pe ”zebră”. Mașina s-a oprit după 54 de metri

acum 13 ore
LISTĂ. Prețurile carburanților continuă să scadă în Satu Mare. Motorina scade sub 9 lei, benzina scade spre 8 lei
Actualitate

LISTĂ. Prețurile carburanților continuă să scadă în Satu Mare. Motorina scade sub 9 lei, benzina scade spre 8 lei

acum 18 ore
FOTOGALERIE. Invazie de persoane fără adăpost pe malul Someșului, în zona de picnic din Satu Mare!
Actualitate

FOTOGALERIE. Invazie de persoane fără adăpost pe malul Someșului, în zona de picnic din Satu Mare!

acum 19 ore
Mii de hectare, în special livezi, afectate de îngheț la Satu Mare. Se vor face verificări în teren
Actualitate

Mii de hectare, în special livezi, afectate de îngheț la Satu Mare. Se vor face verificări în teren

acum 20 ore
Fugar din Satu Mare, identificat în Belgia! Adus ASTĂZI sub escortă în arestul IPJ Satu Mare 
Actualitate

Fugar din Satu Mare, identificat în Belgia! Adus ASTĂZI sub escortă în arestul IPJ Satu Mare 

acum 21 ore
SATU MARE. Fără permis, a intrat cu ATV-ul într-o mașină. Două victime și o gafă făcută de mulți sătmăreni
Actualitate

SATU MARE. Fără permis, a intrat cu ATV-ul într-o mașină. Două victime și o gafă făcută de mulți sătmăreni

acum 22 ore
Amenzi de mii de lei pentru crescătorii din animale dintr-o localitatea sătmăreană. DSVSA a fost în control
Actualitate

Amenzi de mii de lei pentru crescătorii din animale dintr-o localitatea sătmăreană. DSVSA a fost în control

acum 23 ore
Controalele înainte de Paște la Satu Mare s-au lăsat cu amenzi consistente. Ce nereguli au găsit cei de la DSVSA
Actualitate

Controalele înainte de Paște la Satu Mare s-au lăsat cu amenzi consistente. Ce nereguli au găsit cei de la DSVSA

acum 23 ore
FOTO. Accident pe DN19, Satu Mare - Baia Mare. Impact între un autoturism și un microbuz școlar
Actualitate

FOTO. Accident pe DN19, Satu Mare - Baia Mare. Impact între un autoturism și un microbuz școlar

17 aprilie 2026
Incident grav la un mare spital din țară. Un bărbat a furat o țeavă şi un robinet și a lăsat pacienții de la ATI fără oxigen
Actualitate

Incident grav la un mare spital din țară. Un bărbat a furat o țeavă şi un robinet și a lăsat pacienții de la ATI fără oxigen

17 aprilie 2026
Cum va fi vremea în weekend la Satu Mare. Când scad, din nou, temperaturile
Actualitate

Cum va fi vremea în weekend la Satu Mare. Când scad, din nou, temperaturile

17 aprilie 2026

Dezvoltat cu de Ottoweb

Alte știri pentru tine

Altă știre 0/0
Comentarii Anchete Politică Necitite