Pompierii militari din cadrul Detașamentului de Pompieri Satu Mare au intervenit pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o locuință situată pe strada Ulmului, din municipiul Satu Mare. La sosirea echipajelor de intervenție, persoanele aflate în locuință erau deja autoevacuate, astfel că evenimentul nu s-a soldat cu victime.
Pentru gestionarea situației de urgență au fost mobilizate patru autospeciale de stingere cu apă și spumă și un echipaj de prim ajutor, încadrate cu 18 cadre militare. Intervenția promptă a pompierilor a împiedicat propagarea incendiului la întreaga locuință și la construcțiile învecinate. În urma incendiului au ars în totalitate terasa locuinței și aproximativ 50 mp din acoperiș.
Cauza probabilă de producere a incendiului a fost efectul termic al unui aparat electric lăsat sub tensiune. Măsuri de prevenire:
- Nu lăsați aparatele electrice aflate în funcțiune sau la încărcat nesupravegheate pentru perioade îndelungate.
- Deconectați din priză aparatele electrice atunci când nu le utilizați, mai ales înainte de a părăsi locuința sau pe timpul nopții.
- Utilizați numai încărcătoare și accesorii originale sau certificate, compatibile cu aparatele folosite.
- Nu supraîncărcați prizele și prelungitoarele prin conectarea simultană a mai multor consumatori de mare putere.
- Verificați periodic instalația electrică și înlocuiți cablurile sau prizele deteriorate.
- Montarea detectoarelor autonome de fum poate contribui la avertizarea timpurie și la limitarea consecințelor unui incendiu.
Respectarea acestor măsuri simple poate preveni producerea unor incendii și poate proteja viețile și bunurile.
