Pompierii sătmăreni caută la această oră un tânăr în vârstă de 18 ani, din Bacău, care ar fi intrat în Someș și nu a mai reușit să iasă. Totul s-a întâmplat chiar în zona centrală a orașului, acolo un bărbatul ar fi ieșit la o plimbare. A intrat cu picioarele în apă, susțin martorii, printre care și colegi de-ai tânărului.
Vasile, un tânăr în vârstă de 18 ani, din Bacău, lucra la o mare fabrică din Satu Mare. Stătea împreună cu un coleg de al său, la un hotel din zonă. Astăzi, a ieșit la o plimbare pe malul Someșului, în timp ce colegul a plecat la cumpărături. L-a lăsat lângă râu, în zona centrală, nu departe de podul Prieteniei.
Potrivit martorilor, îmbrăcat în blugi dar fără tricou, tânărul ar fi intrat cu picioarele în apă, probabil pentru a se răcori, doar că la un moment dat ar fi călcat într-o groapă, a ridicat mâna în semn de ajutor, după care n-a mai fost văzut.
Se pare că mai multe persoane au reușit să traverseze Someșul, pe jos, de mai multe ori, dar ultima dată tânărul ar fi ajuns în zona unui vârtej.
La fața locului au venit pompierii, cu un echipaj cu barcă, dar și unul medical, de prim-ajutor. După mai bine de o oră de căutări, au solicitat sprijin și din partea unui echipaj cu sonar, pentru a putea da de urma tânărului.
Colegul acestuia, pe când a revenit în zonă, n-a mai găsit decât desfășurarea de forțe a salvatorilor, iar tânărul nu mai răspundea la telefon.

"A venit ca să lucreze, să câștige o pâine. Păcat, că era băiat tânăr, doar 18 ani, avea viitorul în față", a declarat pentru PresaSM colegul tânărului.