Meniu

Caută pe PresaSM

0

FOTO/VIDEO. Despăgubiri uriașe după accidentul cu 3 morți din județul Satu Mare

Familiile a trei cetățeni ucraineni morți într-un accident de circulație petrecut în județul Satu Mare, în urmă cu mai bine de șase ani, și un conațional al acestora, rănit în același eveniment rutier...

FOTO/VIDEO. Despăgubiri uriașe după accidentul cu 3 morți din județul Satu Mare

Familiile a trei cetățeni ucraineni morți într-un accident de circulație petrecut în județul Satu Mare, în urmă cu mai bine de șase ani, și un conațional al acestora, rănit în același eveniment rutier, vor primi despăgubiri morale în valoare de 640.000 de euro, informează bihorjust.ro

Decizia definitivă a fost luată în această săptămână de Curtea de Apel Oradea, care i-a condamnat la închisoare cu executare și pe cei doi inculpați din dosar. Este vorba despre șoferul mașinii care s-a ciocnit de autovehiculul ucrainenilor și de un pasager de pe bancheta din spate, care este acuzat că ar fi tras de volan, ceea ce a dus la intrarea autoturismului pe contrasens. Ambii vor executa câte 3 ani și 8 luni de închisoare.

Accidentul de producerea căreia sunt acuzați Daniel Zimbru și Ioan Florin Buhai, ambii din județul Satu Mare, s-a petrecut în dimineața de 21 iulie 2015, în jurul orei 5:00, în localitatea sătmăreană Ciuperceni. Mașina condusă de Zimbru, pe atunci în vârstă de 23 de ani, a intrat pe sensul opus și s-a izbit violent de un Daewoo Lanos în care se aflau patru cetățeni ucraineni care veneau din Serbia și se îndreptau spre țara natală. Trei dintre aceștia au murit, iar singurul supraviețuitor, aflat pe scaunul din dreapta față, a scăpat cu câteva răni.

În schimb, Daniel Zimbru, Ioan Buhai, pe atunci de 22 de ani, și un alt tânăr aflat cu ei în mașină au suferit răni ușoare.

Ancheta Poliției - bihorjust.ro - a scos la iveală detalii șocante legate de felul în care s-a produs accidentul. Astfel, autoturismul cu numere de Belgia în care se aflau cei trei sătmăreni ar fi ajuns pe sensul opus după ce Ioan Buhai, aflat pe bancheta din spate, s-a repezit și a tras de volan. Având o viteză calculată de experți la 128 km/h, mașina a lovit violent autoturismul ucrainenilor, care circula pe celălalt sens. În plus, atât Zimbru, cât și Buhai ar fi fost sub influența alcoolului: în cazul primului ar fi fost stabilită o alcoolemie de 0,25 la mie, în timp ce al doilea avea o concentrație a alcoolului în sânge de 0,30 la mie. Băuseră o bere în timpul zilei, au susținut cei doi.

În timpul anchetei, șoferul autoturismului de Satu Mare a mărturisit că în ziua dinaintea accidentului a stat, împreună cu Buhai, la un hotel din oraș, iar noaptea s-a hotărât să plece acasă, la Halmeu. L-a luat în mașină pe un cunoscut și pe Ioan Buhai, iar pe drum acesta din urmă a insistat să se oprească în Ciuperceni, la fosta sa prietenă, pe care o bănuia că are o relație cu Daniel Zimbru, fapt negat de acesta din urmă. Șoferul susținea că au avut o discuție în mașină pe această temă, iar la un moment dat Buhai a sărit de pe bancheta din spate și a tras de volan, autoturismul intrând pe contrasens.

Ioan Buhai a avut o altă variantă, declarând că Zimbru ar fi vrut să-l lovească, pe fondul unei discuții legate de un împrumut. A susținut că a ridicat mâinile să se apere și nu a atins volanul.

Curtea de Apel Oradea a stabilit că a existat cu certitudine un conflict între cei doi inculpați, context în care Ioan Buhai a acționat asupra volanului. Drept urmare, judecătorii instanței de apel au hotărât condamnarea lui Daniel Zimbru și a lui Ioan Florin Buhai la câte 3 ani și 8 luni de închisoare cu executare pentru ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.

În plus, judecătorii au acordat familiilor celor trei ucraineni morți în accident despăgubiri morale totale de 640.000 de euro și daune materiale de peste 300.000 de grivne (echivalentul a aproximativ 9400 de euro). La rândul său, singurul supraviețuitor din mașina ce mergea spre Ucraina a primit daune morale de 10.000 de euro.

În plus, cinci copii rămași orfani vor primi lunar o rentă de 400 de euro până ajung la majorat sau până la finalizarea studiilor. Banii vor fi achitați atât de asiguratorul din Belgia al mașinii, cât și de Ioan Florin Buhai, a stabilit instanța.

SURSA: bihorjust.ro

Citește și

Prefectul Altfatter explică cum a ajuns poluarea din Ucraina în Satu Mare. Dar nimic despre RATEUL instituțiilor publice
Actualitate

Prefectul Altfatter explică cum a ajuns poluarea din Ucraina în Satu Mare. Dar nimic despre RATEUL instituțiilor publice

22 iulie 2026
FOTO. Campania verii la BSG Amanet & Exchange: 10 clienți vor pleca acasă cu câte 1.000 EURO CASH!
Actualitate

FOTO. Campania verii la BSG Amanet & Exchange: 10 clienți vor pleca acasă cu câte 1.000 EURO CASH!

22 iulie 2026
Topul celor mai râvnite licee din Satu Mare. Care sunt specializările cu cele mai mari medii de intrare
Actualitate

Topul celor mai râvnite licee din Satu Mare. Care sunt specializările cu cele mai mari medii de intrare

22 iulie 2026
Lecție de omenie la Spitalul Județean Satu Mare. O mamă povestește cum i-a fost salvată speranța
Actualitate

Lecție de omenie la Spitalul Județean Satu Mare. O mamă povestește cum i-a fost salvată speranța

22 iulie 2026
Reacția primarul Kereskényi, după incendiul din Ucraina. Ce a discutat cu omologul din Beregovo
Actualitate

Reacția primarul Kereskényi, după incendiul din Ucraina. Ce a discutat cu omologul din Beregovo

22 iulie 2026
Se întâmplă în România. Șofer reținut după ce a urmărit și lovit intenționat un copil aflat pe trotinetă
Actualitate

Se întâmplă în România. Șofer reținut după ce a urmărit și lovit intenționat un copil aflat pe trotinetă

22 iulie 2026
OPINIE. Rușine, Garda de Mediu și APM! PresaSM a aflat ceea ce instituțiile statului nu au fost în stare să descopere. Dacă asta înseamnă protecția mediului, atunci să plece acasă!

FOTO/VIDEO. Posibila sursă a mirosului de plastic ars din tot județul Satu Mare. Arde un depozitul de deșeuri, la aproximativ 15 kilometri de granița României
Actualitate

FOTO/VIDEO. Posibila sursă a mirosului de plastic ars din tot județul Satu Mare. Arde un depozitul de deșeuri, la aproximativ 15 kilometri de granița României

22 iulie 2026
FOTO. Avem ora la care Satu Mare s-a umplut de fum! Senzorii arată cu exactitate: ce substanțe periculoase sunt în aer
Actualitate

FOTO. Avem ora la care Satu Mare s-a umplut de fum! Senzorii arată cu exactitate: ce substanțe periculoase sunt în aer

22 iulie 2026
Alertă în Satu Mare! Un miros puternic de plastic ars a acoperit orașul. Nici autoritățile nu știu de unde provine
Actualitate

Alertă în Satu Mare! Un miros puternic de plastic ars a acoperit orașul. Nici autoritățile nu știu de unde provine

22 iulie 2026

Dezvoltat cu de Ottoweb

Altă știre 0/0
Comentarii Anchete Politică Necitite