Meniu

Caută pe PresaSM

0

FOTO/VIDEO. Hora Unirii la Satu Mare. Sătmărenii sărbătoresc Mica Unire

Sătmărenii sărbătoresc Mica Unire. Începând cu ora 10:00, oficialități și cetățeni s-au adunat în fața Inspectoratului de Poliție pentru a marca Ziua Unirii Principatelor cu discursuri, alocuțiuni, ce...

FOTO/VIDEO. Hora Unirii la Satu Mare. Sătmărenii sărbătoresc Mica Unire

Sătmărenii sărbătoresc Mica Unire. Începând cu ora 10:00, oficialități și cetățeni s-au adunat în fața Inspectoratului de Poliție pentru a marca Ziua Unirii Principatelor cu discursuri, alocuțiuni, ceremonial religios, dar și momente artistice. Cel mai așteptat moment a fost cel a horei.

Ceremoniile dedicate Micii Uniri au început în municipiul Satu Mare la ora 10:00, în fața Inspectoratului de Poliție, acolo unde este amplasat bustul domnitorului Aledandru Ioan Cuza.

Evenimentul a început cu prezentarea onorului, urmat de intonarea imnului de stat de către îndrăgitul artist sătmărean Petrică Mureșan. Cei prezenți au participat la serviciul religios, după care au aflat mai multe despre însemnătatea evenimentului istoric.

În acesta an, autoritățile au organizat și un mic recital cu cântece patriotice, înainte de depunerea de coroane și jerbe la statuia domnitorului Alexandru Ioan Cuza.

Momentul cel mai așteptat al ceremoniei a fost defilarea gărzii de onoare și Hora Unirii.

Citește și

Un nou supermarket se va construi în municipiul Satu Mare. Lângă Piața de Vechituri
Actualitate

Un nou supermarket se va construi în municipiul Satu Mare. Lângă Piața de Vechituri

acum 1 oră
Scandal violent într-un bar din Carei: un individ a înjunghiat un bărbat în plină zi
Actualitate

Scandal violent într-un bar din Carei: un individ a înjunghiat un bărbat în plină zi

acum 5 ore
FOTO. Pieton în stare gravă, lovit de un BMW pe ”zebră”. Mașina s-a oprit după 54 de metri
Actualitate

FOTO. Pieton în stare gravă, lovit de un BMW pe ”zebră”. Mașina s-a oprit după 54 de metri

acum 17 ore
LISTĂ. Prețurile carburanților continuă să scadă în Satu Mare. Motorina scade sub 9 lei, benzina scade spre 8 lei
Actualitate

LISTĂ. Prețurile carburanților continuă să scadă în Satu Mare. Motorina scade sub 9 lei, benzina scade spre 8 lei

acum 22 ore
FOTOGALERIE. Invazie de persoane fără adăpost pe malul Someșului, în zona de picnic din Satu Mare!
Actualitate

FOTOGALERIE. Invazie de persoane fără adăpost pe malul Someșului, în zona de picnic din Satu Mare!

acum 22 ore
Mii de hectare, în special livezi, afectate de îngheț la Satu Mare. Se vor face verificări în teren
Actualitate

Mii de hectare, în special livezi, afectate de îngheț la Satu Mare. Se vor face verificări în teren

17 aprilie 2026
Fugar din Satu Mare, identificat în Belgia! Adus ASTĂZI sub escortă în arestul IPJ Satu Mare 
Actualitate

Fugar din Satu Mare, identificat în Belgia! Adus ASTĂZI sub escortă în arestul IPJ Satu Mare 

17 aprilie 2026
SATU MARE. Fără permis, a intrat cu ATV-ul într-o mașină. Două victime și o gafă făcută de mulți sătmăreni
Actualitate

SATU MARE. Fără permis, a intrat cu ATV-ul într-o mașină. Două victime și o gafă făcută de mulți sătmăreni

17 aprilie 2026
Amenzi de mii de lei pentru crescătorii din animale dintr-o localitatea sătmăreană. DSVSA a fost în control
Actualitate

Amenzi de mii de lei pentru crescătorii din animale dintr-o localitatea sătmăreană. DSVSA a fost în control

17 aprilie 2026
Controalele înainte de Paște la Satu Mare s-au lăsat cu amenzi consistente. Ce nereguli au găsit cei de la DSVSA
Actualitate

Controalele înainte de Paște la Satu Mare s-au lăsat cu amenzi consistente. Ce nereguli au găsit cei de la DSVSA

17 aprilie 2026
FOTO. Accident pe DN19, Satu Mare - Baia Mare. Impact între un autoturism și un microbuz școlar
Actualitate

FOTO. Accident pe DN19, Satu Mare - Baia Mare. Impact între un autoturism și un microbuz școlar

17 aprilie 2026
Incident grav la un mare spital din țară. Un bărbat a furat o țeavă şi un robinet și a lăsat pacienții de la ATI fără oxigen
Actualitate

Incident grav la un mare spital din țară. Un bărbat a furat o țeavă şi un robinet și a lăsat pacienții de la ATI fără oxigen

17 aprilie 2026

Dezvoltat cu de Ottoweb

Alte știri pentru tine

Altă știre 0/0
Comentarii Anchete Politică Necitite