La data de 30 aprilie a.c., la ora 17:58, polițiștii rutieri din cadrul Poliției Orașului Ardud au fost sesizați prin apel 112 cu privire la producerea unui eveniment rutier pe Drumul Județean 108L, din localitatea Mădăras.
Din primele cercetări efectuate, polițiștii au constatat faptul că o minoră de 16 ani, din localitatea Gerăușa, în timp ce conducea un motociclu, nu ar fi păstrat distanța de siguranță față de un autoturism care circula în fața sa, condus de un bărbat de 31 de ani, din localitatea Păulești, intrând în coliziune cu acesta.
În urma impactului, minora a suferit vătămări corporale, fiind transportată la spital pentru acordarea îngrijirilor medicale. Totodată, i-au fost prelevate probe biologice în vederea stabilirii unei eventuale alcoolemii.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
În cauză, cercetările sunt continuate în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.