Meniu

Caută pe PresaSM

0

FOTOREPORTAJ. Miresele spectaculoase ale Țării Oașului. Rochii de zeci de kg, la mii de euro

Fiecare mireasă din satele Oașului ascunde sub cununa ei gestul străvechi al părului împletit și dezvăluie, în egală măsură, o frumusețe aparte, prin culorile mărgelelor care-i împodobesc chipul, dar ...

FOTOREPORTAJ. Miresele spectaculoase ale Țării Oașului. Rochii de zeci de kg, la mii de euro

Fiecare mireasă din satele Oașului ascunde sub cununa ei gestul străvechi al părului împletit și dezvăluie, în egală măsură, o frumusețe aparte, prin culorile mărgelelor care-i împodobesc chipul, dar și prin luminile din priviri și zâmbet, podoabele cele mai prețioase ale sufletului. În ceea ce privește costul, numai portul miresei cântărește peste 30 de kilograme și se ridică câteva mii de euro. Și asta pentru că sunt cusute pe rochie și cămași mii de mărgele. Unele foarte scumpe, în funcție de preferințe. Înșirate în feluri diferite, de la un sat la altul, de la o împletitoare la alta, mărgelele de pe cunună și coadă reprezintă tot atâtea moduri în care gingășia statuară a oșencei poate fi admirată, savurată și contemplată. Asocierea deloc hazardică dintre culori, mărimi, materiale și nuanțe diverse, reflectă maniera unică în care nunta tradițională se integrează în viața oșenilor, găteala miresei rămânând un obicei viu, pulsând a dorință și bucurie de a-l trăi cu entuziasm, în ciuda tuturor transformărilor care au survenit în ceea ce privește portul și podoabele specifice acestui ceremonial. Dacă în Cămârzana și Racșa obrajii îi sunt împodobiți cu o rafinată plasă țesută timp de câteva ore din părul tinerei mirese, colții împletiți pe tâmple încadrându-i fermecător galeșele-i ocheade, în Bixad, Batarci, Valea Seacă, Certeze, Târșolț sau Călinești cununa îi acoperă total capul, ivind tulburător o altfel de frumusețe. Nunta privilegiază statutul femeii în lume și în comunitatea în care trăiește și astfel că ea devine, pentru câteva zile, o regină, în sensul exprimării totale și maximale a frumuseții ei, sub toate aspectele ei rituale: forma cununii o înalță, spiritualizând-o spre cer și apropiind-o de perfecțiunii cercului, șiragurile de bănuți și multitudinea de mărgele o leagă de bogăția și culorile vieții, coada acoperită cu barșone, zgărzi, pletean sau zăvon, sugerând prin forma ei romboidală dorința de feminitate și grație, calități feminine menite să o însoțească pe întreg parcursul existenței. Oșenia miresei este țâpurită de fiecare mărgea înșirată la gât, iar danțul frenetic al culorilor costumului mărturisește dragul de a savura cu intensitate fiecare clipă, rânduieli lăuntrice rezonând candid în albul pânzei cămeșii. Originalitatea înstruțatului miresei din Oaș rostește tainic povestea unei împletitoare, viziunea ei despre cel mai important moment din viața unei femei, acela în care din mândră o face și mai mândră, fiecare împletitură a părului legând-o de un destin nou și dezlegând-o de unul vechi, împuținându-i temerile și sporindu-i astfel, frumusețea. [gallery columns="1" size="full" ids="85686,85687,85684,85685,85683,85682,85681"] SURSA: Muzeul Satului Oșenesc/Facebook

Citește și

FOTO. Accident grav în județul Satu Mare. Motociclist de 30 de ani, lovit de o mașină. Victima a ajuns la spital
Actualitate

FOTO. Accident grav în județul Satu Mare. Motociclist de 30 de ani, lovit de o mașină. Victima a ajuns la spital

acum 6 ore
FOTO. Descoperire periculoasă în județul Satu Mare! Un localnic a găsit o bombă de aruncător pe o pășune. Au intervenit pirotehniștii
Actualitate

FOTO. Descoperire periculoasă în județul Satu Mare! Un localnic a găsit o bombă de aruncător pe o pășune. Au intervenit pirotehniștii

acum 12 ore
FOTO. Controale la adăpostul de câini din Carei. Polițiștii, cu ochii și pe proprietarii de patrupede. Se anunță verificări
Actualitate

FOTO. Controale la adăpostul de câini din Carei. Polițiștii, cu ochii și pe proprietarii de patrupede. Se anunță verificări

acum 13 ore
FOTO. Explozie devastatoare într-un județ din țară. Două locuințe distruse în totalitate, alte șapte gospodării afectate
Actualitate

FOTO. Explozie devastatoare într-un județ din țară. Două locuințe distruse în totalitate, alte șapte gospodării afectate

acum 13 ore
FOTO. Accident pe DN19, la ieșire din Satu Mare. O tânără pe bicicletă electrică, acroșată de o mașină condusă de o șoferiță
Actualitate

FOTO. Accident pe DN19, la ieșire din Satu Mare. O tânără pe bicicletă electrică, acroșată de o mașină condusă de o șoferiță

acum 15 ore
FOTO/VIDEO. Șofer beat criță, accident în Satu Mare! A intrat cu mașina într-un indicator rutier, apoi a izbit un stâlp de iluminat pe centură
Actualitate

FOTO/VIDEO. Șofer beat criță, accident în Satu Mare! A intrat cu mașina într-un indicator rutier, apoi a izbit un stâlp de iluminat pe centură

acum 15 ore
Bani „ușor și rapid”, dar ani grei de închisoare. Doi traficanți din Carei, ”pensionați anticipat”
Actualitate

Bani „ușor și rapid”, dar ani grei de închisoare. Doi traficanți din Carei, ”pensionați anticipat”

acum 16 ore
VIDEO. Scandal cu manele noaptea, în municipiul Satu Mare. Locuitorii din Micro 15, exasperați de gălăgia nocturnă: „Oamenii vor să se odihnească!”
Actualitate

VIDEO. Scandal cu manele noaptea, în municipiul Satu Mare. Locuitorii din Micro 15, exasperați de gălăgia nocturnă: „Oamenii vor să se odihnească!”

acum 17 ore
ANALIZĂ. Cât costă Spitalul Județean Satu Mare în 2026. Buget uriaș, iar salariile „înghit” cea mai mare felie
Actualitate

ANALIZĂ. Cât costă Spitalul Județean Satu Mare în 2026. Buget uriaș, iar salariile „înghit” cea mai mare felie

14 octombrie 2026
„Te omor!” Polițiști amenințați în județul Satu Mare. Au intervenit trupele speciale
Actualitate

„Te omor!” Polițiști amenințați în județul Satu Mare. Au intervenit trupele speciale

14 octombrie 2026
FOTO. Un microbuz a lovit un camion, astăzi, în județul Satu Mare. Șoferul a suferit o lovitură la cap
Actualitate

FOTO. Un microbuz a lovit un camion, astăzi, în județul Satu Mare. Șoferul a suferit o lovitură la cap

14 octombrie 2026
Noi rețineri în Vama Halmeu! Cine sunt ofițerii și subofițerii. Cum acționau cei vizați, acuzațiile DNA
Actualitate

Noi rețineri în Vama Halmeu! Cine sunt ofițerii și subofițerii. Cum acționau cei vizați, acuzațiile DNA

14 octombrie 2026

Dezvoltat cu ❤ de Ottoweb

Altă știre 0/0
Comentarii Anchete Politică Necitite