"Până la urmă vor sta de vorbă cu noi. Problema nu este doar salariul, ci că în ultima perioadă a fost haos în organizare, cum au vorbim maiștrii cu noi," le-a spus municitorilor Sorin Faur, liderul sindicatului liber Samus, care a precizat și că trebuie rezolvată și "problema normelor crescute peste noapte".[gallery columns="1" size="full" ids="77276,77277,77278,77279"] Greviștii au continuat să solicite demisia conducerii fabricii din Satu Mare. Apeluri de solidaritate au venit și din partea liderilor Cartel Alfa din alte județe ale țării, care și-au exprimat sprijinul pentru acțiunea de la Satu Mare. Marius Gânţă, preşedintele Biroului Teritorial Satu Mare al Sindicatului Poliţiştilor, a vorbit și el muncitorilor, alăturându-se demersului greviștilor. Gânță a spus că și membrii sindicatului pe care îl reprezintă sunt alături de angajații aflați în grevă și a făcut apel la unitate. Ieri, printr-o scrisoare transmisă sindicaliștilor sătmăreni, reprezentanți ai Cartel Alfa Caraș-Severin au solicitat deschiderea unui cont de solidaritate, pentru a-i ajuta pe muncitorii care nu și-au primit salariile. Cei din Caraș au fost și primii care au promis donații, 500 din partea sindicatului și 200 din partea șefului organizației județene. Sindicaliștii au făcut apel la sătmăreni, dar și la cei care susțin greva, să facă donații pentru greviști. Contul va fi anunțat de cei de la Cartel Alfa. Vasile Dârle a spus că deja au început să intre bani în contul de solidaritate, iar vineri va prezenta muncitorilor un extras de cont. Liderii de sindicat sătmăreni au tras și ei un semnal de alarmă cu privire la faptul că unii greviști se descurcă tot mai greu, având în vedere că ambii soți lucrează la Electrolux. Cei din Caraș-Severin au subliniat că aceste familii sunt și primele care ar trebui să beneficieze de ajutor din partea sindicatului.
FOTO/VIDEO. Grevă la Electrolux, ziua 12: Angajații se pregătesc pentru marșul "vestelor albastre"
Cei peste 400 de angajați ai Electrolux, aflați în grevă de 12 zile, spun în continuare că nu vor ceda și vor continua protestul până vor primi salarii majorate. În ciuda dificultăților cu care se con...
Cei peste 400 de angajați ai Electrolux, aflați în grevă de 12 zile, spun în continuare că nu vor ceda și vor continua protestul până vor primi salarii majorate. În ciuda dificultăților cu care se confruntă, greviștii sunt deciși să nu reia activitatea de producție, și asta pentru că își doresc un venit care să le poată asigura un trai decent.
Angajații Electrolux Satu Mare, aflați în grevă de mai bine de două săptămâni, își vor continua protestul până când conducerea fabricii nu va accepta majorările salariale solicitate.
Liderii de sindicat i-au întrebat în repetate rânduri pe angajați dacă vor să continue greva. Aceștia au răspuns la unison că nu vor ceda.
Sindicaliștii au încercat să le ridice moralul greviștilor și le-a reamintit că nu este nici prima și nici cea mai lungă grevă de la Electrolux.
Citește și
Actualitate
Hoț din Satu Mare, dat de gol de trotineta personalizată. Banda adezivă nu tare l-a ajutat
Actualitate
Adolescentă trimisă în judecată după o agresiune șocantă într-un parc din Satu Mare. Victima a fost bătută până și-a pierdut cunoștința
Actualitate
FOTO/VIDEO. Sătmăreancă găsită în viață după ore de căutări. Jandarmul Bogdan Moisi este eroul zilei
Actualitate
Mobilizare a sătmărenilor pentru găsirea Emiliei Tătar. Acțiune de amploare în Homoroade
Actualitate
Cele mai noi filme se văd la Cineplexx, în incinta Shopping City Satu Mare. Blockbuster Night: Odiseea
Actualitate
Țeapă cu promisiuni de transport internațional. Printre victime se află și persoane din județul Satu Mare
Actualitate
FOTO. Sătmăreni prinși în timp ce aruncă ilegal gunoaie. Semnalul de alarmă tras de Primărie
Actualitate
Furt incredibil în municipiul Satu Mare: i-a smuls lanțul de aur în timp ce îl îmbrățișa și săruta
Actualitate
Sătmăreancă dată dispărută. Polițiștii vă cer ajutorul
Actualitate