Gaz radioactiv în imobilele din municipiul Satu Mare. De trei ori peste limita admisă
Pericol de iradiere în municipiul Satu Mare. Și asta după ce s-a descoperit existența unui gaz radioactiv în unele imobile din Satu Mare. De altfel, municipiul reședință de județ se află printre județ...
Pericol de iradiere în municipiul Satu Mare. Și asta după ce s-a descoperit existența unui gaz radioactiv în unele imobile din Satu Mare. De altfel, municipiul reședință de județ se află printre județele contaminate cu Radon, un gaz radioactiv care se formează prin dezintegrarea uraniului din pământ. Acest gaz poate pune în pericol sănătatea oamenilor, mai ales a celor care locuiesc în case situate la sol. O măsurare a nivelului de radon făcută în urmă cu zece ani, arată că, în zona noastră, concentraţia lui este de trei ori mai mare decât limita admisă.
Cercetătorii de la Universitatea „Babeş-Bolyai” din Cluj au elaborat anul acesta un studiu similar care are în vedere obiective legate habitatul uman, apartamente, case, mai ales cele de la sol. Radonul este eliminat din sol într-un mod natural, dar şi din materialele de construcţie. O cărămidă făcută în Transilvania va elimina radon. Ceea ce se ştie foarte puţin la nivelul ţării noastre este pericolul foarte mare pe care îl reprezintă aceste radiaţii pentru sănătate.
În pericol sunt mai ales cei care au casa la nivelul solului şi aceasta e construită din materiale autohtone. Radonul iradiază corpul uman. E unul din factorii favorizanţi ai apariţiei cancerului.
Potrivit studiilor publicate, radonul este un gaz radioactiv inodor și incolor care se formează prin dezintegrarea radioactivă a uraniului din pământ. Deși nu poate fi văzut sau mirosit, radonul este prezent în toate casele, mai ales în casele noi (de 10-15 ani) fiind emis de materialele de construţie ale casei. Radonul se găseşte în sol, roci și apă și nu poate fi detectat de către om, dar pătrunde în casă din fundație şi prin puțul de apă și contaminează aerul pe care îl respirăm.
În principiu orice casă, fie că este veche sau nouă, cu sau fără subsol, chiar şi bine izolată poate avea probleme cu radonul. Radonul este prezent în anumite soluri și poate fi transportat prin intermediul mediilor poroase, în special prin fenomenul de convecție.
Radonul este radioactiv și, deci, cancerigen, iar expunerea la radon peste limitele normale este considerată a două cauza în ordinea importanței, în ce privește cancerul la plămâni, după fumat.
Sursa: timponline.ro
Citește și
Actualitate
VIDEO. Accident cumplit în țară. Un autoturism a urcat pe un sens giratoriu şi a ajuns pe trotuar, unde a lovit trei pietoni. Doi bărbați au murit
Actualitate
Misiune urgență în județul Satu Mare. Pacientă preluată cu elicopterul de pe stadionul Carei
Actualitate
Nu e glumă! Un sătmărean fără permis a pornit cu mașina după un cal fugit din curte
Actualitate
FOTO. ALERTĂ în județul Satu Mare! Femeie de 55 de ani căutată de Poliție
Actualitate
Avocat sătmărean, propunere radicală în cazul violatorilor de copii: „Castrarea chimică atunci când victimele au sub 14 ani”
Actualitate
FOTOGALERIE. Flăcări uriașe la Boghiș! O persoană arsă, zeci de animale salvate în ultima clipă
Actualitate
Tășnad investește continuu în confortul turiștilor. Cum s-a transformat stațiunea în ultimii cinci ani
Actualitate
Caz șocant în țară. Și-a ucis soțul după un scenariu parcă rupt din filme
Actualitate
FOTO/VIDEO. Accident în centrul Sătmarului. O șoferiță ar fi ignorat „STOP”-ul și a lovit o altă mașină
Actualitate