Hoț profesionist, săltat de mascați în județul Satu Mare
Aflați în continuarea cercetărilor într-un dosar de furt calificat, polițiștii careieni, cu sprijinul celor din cadrul Serviciului de Acțiuni Speciale, sub directa coordonare a Parchetului de pe lângă...
Aflați în continuarea cercetărilor într-un dosar de furt calificat, polițiștii careieni, cu sprijinul celor din cadrul Serviciului de Acțiuni Speciale, sub directa coordonare a Parchetului de pe lângă Judecătoria Carei, au efectuat în data de 28.02.2017, două percheziții domiciliare la un bărbat de 63 de ani din Rădulești, bănuit de comiterea unui furt.
Din cercetări, a rezultat că acesta, în cursul lunii ianuarie, ar fi pătruns prin efracție în imobilul nelocuit din Carei al unui administrator de societate comercială, de unde ar fi sustras electronice și bunuri diverse în valoare de aproximativ 8.000 lei.
Cu ocazia perchezițiilor, au fost identificate și ridicate mai multe bunuri susceptibile a proveni din furturi, dar și o cagulă și mai multe instrumente speciale destinate anihilării sistemelor de închidere a ușilor.
Față de cel în cauză s-a emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, sub aspectul comiterii infracțiunii de furt calificat, urmând să fie prezentat magistraților cu propunere de luare a unor măsuri preventive. Cercetările continuă în vederea stabilirii întregii activități infracționale.
Citește și
Actualitate
FOTO. CARNAGIU. Trei oameni au murit după ce o autoutilitară a lovit un TIR oprit
Actualitate
O mare fabrică de lângă limita cu județul Satu Mare își închide porțile. Aproximativ 450 de locuri de muncă dispar
Actualitate
Tineri și ...”antreprenori”. Pasiunea pentru mașinuțe bușitoare i-ar putea duce la pușcărie
Actualitate
Accident de muncă în județul Satu Mare. Un tânăr de 21 de ani a căzut de pe o grindă metalică
Actualitate
PROGRAM COMPLET. Centrul Sătmarului se transformă într-un uriaș teren de sport! Vă puteți înscrie
Actualitate
Caz neobișnuit în Satu Mare: un judecător anulează decizia Poliției/Parchetului
Actualitate
Investigator sub acoperire, tranzacție de mii de euro și droguri de mare risc la Satu Mare
Actualitate
Sătmărenii pot obține și acum gratuit cartea electronică de identitate. Interesul, în creștere
Actualitate
FOTO. Plan Roșu de intervenție în județul vecin, după un incendiu la un spital. Focul, provocat de o pacientă
Actualitate