HOȚII de lemne nu se mai ASCUND! Căruțe cu lemn furat IDENTIFICATE de polițiști în PLINĂ ZI
Având ca obiectiv prevenirea şi combaterea ilegalităților din domeniul silvic, poliţiştii Secției Rurale Beltiug au acţionat în cursul zilei de ieri pe drumurile de acces din zona fondului forestier a...
Având ca obiectiv prevenirea şi combaterea ilegalităților din domeniul silvic, poliţiştii Secției Rurale Beltiug au acţionat în cursul zilei de ieri pe drumurile de acces din zona fondului forestier al comunei Socond.
Astfel, în intervalul orar 10.00- 18.00 au fost interceptate trei transporturi ilegale de material lemnos, efectuate cu căruțe. Cei identificați sunt trei bărbați, dintre care doi din localitatea Stâna și unul din Ardud, cu vârste cuprinse între 29 și 34 de ani, care la controlul efectuat nu au putut prezenta documentele legale de provenienţă a lemnului transportat.
În acest context au fost aplicate cinci contravenții în conformitate cu prevederile Legii 171/2010, în valoare totală de 8.500 lei. Ca și măsură complementară s-a dispus confiscarea a 3,8 metri cubi material lemnos și a unui fierăstrău mecanic.
Citește și
Actualitate
VIDEO. Accident cumplit în țară. Un autoturism a urcat pe un sens giratoriu şi a ajuns pe trotuar, unde a lovit trei pietoni. Doi bărbați au murit
Actualitate
Misiune urgență în județul Satu Mare. Pacientă preluată cu elicopterul de pe stadionul Carei
Actualitate
Nu e glumă! Un sătmărean fără permis a pornit cu mașina după un cal fugit din curte
Actualitate
FOTO. ALERTĂ în județul Satu Mare! Femeie de 55 de ani căutată de Poliție
Actualitate
Avocat sătmărean, propunere radicală în cazul violatorilor de copii: „Castrarea chimică atunci când victimele au sub 14 ani”
Actualitate
FOTOGALERIE. Flăcări uriașe la Boghiș! O persoană arsă, zeci de animale salvate în ultima clipă
Actualitate
Tășnad investește continuu în confortul turiștilor. Cum s-a transformat stațiunea în ultimii cinci ani
Actualitate
Caz șocant în țară. Și-a ucis soțul după un scenariu parcă rupt din filme
Actualitate
FOTO/VIDEO. Accident în centrul Sătmarului. O șoferiță ar fi ignorat „STOP”-ul și a lovit o altă mașină
Actualitate