PresaSM Știri din Satu Mare

Top Menu

  • Contact

Main Menu

  • Acasă
  • Locale
  • Nationale
  • Anchete
  • Reportaje
  • Politica
  • Life
  • Editorial
  • Contact
  • Contact

logo

PresaSM Știri din Satu Mare

  • Acasă
  • Locale
  • Nationale
  • Anchete
  • Reportaje
  • Politica
  • Life
  • Editorial
  • Contact


Locale
Home›Locale›IRONIE. Unii liberalii dau funcții publice soțiilor de preoți. Apoi îi acuză pe cei care susțin Biserica din fonduri proprii

IRONIE. Unii liberalii dau funcții publice soțiilor de preoți. Apoi îi acuză pe cei care susțin Biserica din fonduri proprii

By PresaSM
septembrie 15, 2020
891
1

​​​​Mai zilele trecute, consilierul județean PNL, Cristian Valer Beșeni, l-a atacat pe deputatul Pro România, Octavian Petric, pe motiv că s-ar folosi de Biserica Ortodoxă ca să își atragă capital electoral.

”Constat cu mâhnire și stupoare faptul că vă folosiți la modul cel mai grosier posibil de orice metodă, doar pentru a rămâne în prim-planul politicii sătmărene. Profitând de poziția dumneavoastră nu ați ezitat să implicați și biserica în campania electorală proprie, demonstrând astfel că nu mai aveți nimic sfânt!”, spunea Cristian Valer Beșeni, în scrisoarea deschisă către deputatul Octavian Petric.

Ei, bine, ironia face ca la 1 septembrie 2020, la conducerea Colegiului Național ”Mihai Eminescu” să fie numită tocmai Natalia Boloș, soția celui mai influent preot ortodox din municipiul Satu Mare, Cristian Boloș. Natalia Boloș este nimeni alta decât persoana susținută anterior de liberali pentru funcția de inspector general școlar. Mai exact, tocmai de către tabăra din PNL în care se află și Cristian Valer Beșeni.

Cum la șefia Inspectoratului Școlar Satu Mare a ajuns Anișoara Boitor, susținută tot de către PNL, dar de partea adversă taberei lui Beșeni, iată că și doamnei Natalia Boloș i s-a găsit ulterior un post de DIRECTOR la cel mai prestigios liceu din județul Satu Mare, Colegiul Național ”Mihai Eminescu”. A fost nevoie ca fostul director să își ”dea demisia”, cum ne-a ”tradus” Inspectoratul Școlar Județean. Troc politic cât se poate de evident pe seama Bisericii Ortodoxe. Dar domnul Beșeni se jură că nu se folosește de Biserică. Curat-murdar, monșer, cum ar spune Caragiale!

Parcă ne și amintim de celebrele înregistrări din anul 2014 în care fostul președinte al PSD Satu Mare, Mircea Govor, le amenința pe preotese că le lasă fără funcțiile remunerate din bani publici dacă preoții nu se implică în campania electorală și spunea că tocmai ”Prea Sfințitul” este blat cu PSD.

”Deci preasfinţitul o fost de partea noastră total. E un om extraordinar. (…) Şi încă ceva, la toţi popii dacă pierdem toate preotesele le dau afară din tot, la revedere. Le-am şi spus. Toţi au venit la mine să le pun preoteasa. S-a terminat. S-a pierdut, pleacă acasă. Meargă la mama dracului, nu mă interesează. Deci s-o terminat”, spunea Mircea Govor în celebrele înregistrări din 2014.

Replica deputatului Octavian Petric nu a întârziat să apară. Acesta spune că – spre deosebire de cei care îl acuză – el a donat sume importante către lăcașurile de cult din propriul buzunar, fiind un credincios fidel, nu doar în campania electorală.

Redăm mai jos replica deputatului Petric:

”Stimate domn, Înțeleg că v-ați molipsit de la PSD-ul condus de Mircea Govor și vă deranjează prezența oricărei persoane care vă poate periclita înțelegerea neortodoxă din umbră sau procentele la care sperați ca să conduceți singuri. Constat că de mâhnire și de stupoare mințiți la modul grosier, ca să vă parafrazez! Nu sunteți în măsură să evaluați activitatea mea, până când nu vă evaluați propria activitate.

Referitor la biserici: Eu merg la biserică în fiecare duminică și în fiecare zi de sărbătoare. Preoții mă cunosc, toți credincioșii mă cunosc. Sunt un ortodox practicant, care ajută Biserica nu de ieri de azi, ci de când mă știu. Dacă veți merge în bisericile din Satu Mare veți găsi în chitanțiere numele meu. Multe chitanțiere! Pentru că am ajutat bisericile dezinteresat, așa cum am ajutat și credincioși aflați la ananghie. Am ajutat și ajut deoarece consider că așa este normal să o fac. Vă asigur că dacă preoții îmi pronunță numele o fac din convingere și nu pentru că le spun eu să o facă. O fac pentru că eu am ajutat Biserica, și nu doar Biserica Ortodoxă, ci toate confesiunile.

Biserica este deschisă pentru toată lumea, e mare păcat că dvs. și colegii dvs. mergeți la Biserică și contactați preoții doar în campania electorală și doar ca să vă puneți fotografiile pe Facebook. Este mare păcat că încercați să faceți trocuri politice cu preoții oferindu-le posturi pentru soții. Nu sunteți altceva decât un PSD aflat în derivă! Aș aprecia atât eu cât și sătmărenii ca data viitoare când intrați în dispute electorale să prezentați ce ați făcut voi, cei de la PNL, pentru Satu Mare și pentru Codru. A fi politician nu înseamnă doar să mergi la ședințe și să-ți iei indemnizația, înseamnă să-ți pese de oameni și să-i ajuți. Vă recomand mai multă reținere când faceți afirmații la adresa mea. Sătmărenii știu fiecare ce am făcut și nu cad în capcana întinsă de politicieni mărunți!”.

Concluzia o trageți dvs., stimați cititori și alegători!









Tagsalegeri locale 2020deputat Octavian Petric
Previous Article

Kereskenyi Gabor: ” În 2016, nu exista ...

Next Article

Poliția și Poliția Locală l-au identificat pe ...


ARTICOLE SIMILARE

  • LocalePolitica

    SURSE: PSD pierde primării importante în fața PNL, în județul Satu Mare

    septembrie 27, 2020
    By PresaSM
  • Locale

    Deputatul Octavian Petric anunță fonduri pentru cei care vor să-și dezvolte o afacere

    noiembrie 27, 2018
    By PresaSM
  • Locale

    FOTO. Mii de pelerini în Catedrala Țării Codrului. Simbol al ortodoxie pe aceste meleaguri

    august 15, 2019
    By PresaSM
  • LocalePolitica

    VIDEO. Dr. Cosmin Rațiu: ”Duminică vă aștept la vot. Vă adresez rugămintea să votați poziția a 2-a pe buletinul de ...

    septembrie 25, 2020
    By PresaSM
  • Locale

    DATE OFICIALE. Supremație UDMR-PNL la Consiliul Județean Satu Mare

    septembrie 28, 2020
    By PresaSM
  • PoliticaLocale

    Adrian Cozma:”Consider că munca și lucrul bine făcut ne poate duce mai departe”

    septembrie 25, 2020
    By PresaSM

1 comment

  1. Julio 15 septembrie, 2020 at 22:29

    A ajuns si judetul nostru ca la teleorman sau vaslui

    View Comment

Scrie un comentariu

Citește și:

  • Locale

    FOTO. Preotul sătmărean care a construit singur un monument! Slujitor real al comunității

  • Locale

    Firma care întreține drumurile în municipiul Satu Mare este anchetată

  • Locale

    FOTO. Pericol iminent în Satu Mare. Un lup cehoslovac pe străzi. A ucis și rănit animale



© Copyright 2016-2022 PresaSM.ro. Toate drepturile rezervate.
Creat de ottoweb


PresaSM folosește fișiere cookie pentru a ne asigura că îți oferim cea mai bună experiență de navigare.ACCEPTMai multe informații