Președintele organizației USR Satu Mare a lansat un mesaj dur în ajunul moțiunii, criticând influența „aristocrației politice” asupra deciziilor majore din România și avertizând asupra unor posibile blocaje guvernamentale.
Într-o postare publică, liderul local a relatat o discuție din anul 2020, când i s-ar fi transmis că, în ciuda susținerii populației, „aristocrația” nu îl dorește în funcții importante și ar putea împiedica exercitarea eficientă a unui mandat. Acesta susține că a regăsit același tipar și în politica națională.
El a oferit exemple precum susținerea acordată lui Nicolae Ciucă, despre care afirmă că a ajuns la conducere cu sprijinul „aristocrației”, dar și situația Elena Lasconi, despre care spune că nu ar fi beneficiat de aceeași susținere, în ciuda popularității.
În contextul actual, liderul USR Satu Mare consideră că scenariul s-ar putea repeta în cazul lui Ilie Bolojan. Potrivit acestuia, chiar dacă moțiunea nu va trece, un Parlament ostil ar putea bloca constant activitatea Guvernului.
„Dacă nu se găsește o cale prin care PSD să cedeze această luptă absurdă, o luptă din care nu au nimic de câștigat, noi, cei din mediul privat, vom plăti din nou factura inconștienței lor”, a transmis acesta, făcând referire la Partidul Social Democrat.
Mesajul se încheie într-un ton critic la adresa clasei politice, sugerând că povara deciziilor va fi suportată de cetățenii activi economic: „vor da pe noi, că noi suntem caii care trag”.
Declarația vine într-un moment tensionat pe scena politică, în care rezultatul moțiunii și evoluțiile ulterioare ar putea influența stabilitatea guvernării și climatul economic.