”Testăm pentru sănătatea maramureșenilor” - proiectul prin care 50.000 de maramureșeni vor putea fi testați până la finalul anului 2020, voluntar și gratuit, pentru depistarea noului coronavirus SARS-CoV-2, a devenit, din 15 iulie, operațional. Tot ce trebuie să faceți pentru a vă înscrie este să accesați platformaonline a proiectului la adresa", se arată într-o postare făcută de președintele CJ Maramureș, Gabriel Zetea, pe pagina sa de socializare.Proiectul este derulat în parteneriat cu Primăria Baia Mare dorește să vină și în sprijinul operatorilor economici, prin testarera angajaților, astfel încât să nu fie sistată sau periclitată activitatea economică. Maramureșul nu este singurul județ din țară care a avansat ideea neceistății programelor publice de testare la cerere, după modelele implementate în alte țări occidentale, acolo unde cetățenii se pot testa inclusiv în sistem drive-in. Testările din Maramureș vor avea loc potrivit recomandărilor Organizației Mondiale a Sănătății, au precizat autoritățile din județul vecin. Până ieri, la nivelul județului Maramureș fuseseră confirmate, de la începutul epidemiei, un număr total de 250 de cazuri, județul situându-se la mijlocul clasamentului regional, după Cluj, Bihor și Bistrița-Năsăud în ceea ce privește numărul de cazuri. Doar Sălajul și Satu Mare au înregistrat, în regiunea noastră, mai puține cazuri decât Maramureșul.
Maramureșul vrea să testeze zeci de mii de locuitori, gratuit și la cerere
Președintele Consiliului Județean Maramureș a anunțat că de ieri funcționează platforma online prin care locuitorii județului vecin se pot înscrie în programul gratuit de testare COVID-19. 50.000 de m...
Președintele Consiliului Județean Maramureș a anunțat că de ieri funcționează platforma online prin care locuitorii județului vecin se pot înscrie în programul gratuit de testare COVID-19. 50.000 de maramureșeni ar urma să fie testați printr-un proiect comun al Consiliului Județean și al Primăriei Baia Mare.
Județul vecin dorește să testeze gratuit și la cerere 50.000 de maramureșeni prin proiectul ”Testăm pentru sănătatea maramureșenilor”. Tot ce trebuie să facă doritorii este să se înscrie pe platforma dedicată care este operațională începând cu data de 15 iulie.
Citește și
Actualitate
FOTO. Accident feroviar grav. Un tren cu aproape 200 de pasageri a lovit o autocisternă, care a luat foc
Actualitate
Amenzi de peste 11.000 de lei aplicate unui restaurant și unui bistro. Atenție mare de unde mâncați
Actualitate
FOTO. Lecție de cinste în Satu Mare. A găsit bani uitați într-un ATM și i-a înapoiat fără să stea pe gânduri
Actualitate
FOTO. Accident rutier în Micro 14. Intersecție blocată, zeci de persoane s-au adunat în zonă
Actualitate
FOTO. Mașină lovită de Tir, proiectată în șanț, în județul Satu Mare. Trei persoane în mașină, una la Urgență
Actualitate
Când încep lucrările la Podul Golescu. Șoferii, îndemnați să folosească rute alternative
Actualitate
FOTO. Incendiu lângă magazinul Penny din municipiul Satu Mare. Pompierii au intervenit rapid
Actualitate
Curățarea profesională a tapițeriilor în Oradea: ce trebuie să verifici înainte de programare
Actualitate
FOTO/VIDEO. O nouă tragedie la scăldat. Doi tineri s-au înecat în râu. Pompierii i-au găsit după două zile
Actualitate
FOTO. Incendiul de la depozitul de deșeuri din Beregovo continuă. Pompierii luptă în continuare cu focarele ascunse
Actualitate
Curaj nebun sau inconștiență pentru un șofer, pe Bulevardul Lucian Blaga
Actualitate