Marcaje rutiere de toată JENA în municipiul Satu Mare. Linii STRÂMBE pe strada Digului (FOTO)
Se pare că în municipiul Satu Mare muncitorii unor firme aflate sub contract cu Primăria Satu Mare au chef de glume. Asta în cel mai bun caz. Ca să nu fim mai duri și să ne gândim la alte posibile sce...
Se pare că în municipiul Satu Mare muncitorii unor firme aflate sub contract cu Primăria Satu Mare au chef de glume. Asta în cel mai bun caz. Ca să nu fim mai duri și să ne gândim la alte posibile scenarii.
Strada Digului a ajuns în faza de realizare a marcajelor. Doar că acestea au fost executate, pe anumite porțiuni, cel puțin deficitar. Liniile sunt strâmbe, iar pe alocuri pare că s-a încercat corectarea greșelilor, dar a rezultat o suprapunere inestetică de linii.
Este, totuși, păcat că o stradă de o importanță deosebită pentru traficul din zona Cartierului Micro 16 este tratată în aecastă maneiră de unii muncitori.
În orice caz, lucrările nu au fost încă recepționate de către Primăria Satu Mare. În acest stadiu nici nu credem că ar putea fi.
Primarul municipiului Satu Mare, Kereskenyi Gabor, a declarat pentru pentru PresaSM.ro că a vorbit cu reprezentanții firmei Drum Inserv Zalău, care au recunoscut că au greșit. Mai exact, a greșit o firmă din Cluj, care a fost subcontractată de către cei de la Drum Inserv Zalău. Edilul șef le-a dat termen de reabilitare a lucrării.
”Am vorbit cu reprezentanții firmei Drum Inserv care au recunoscut că s-a greșit. Acolo totul trebuie refăcut. Așa sigur nu o să recepționăm nicio lucrare. Așa ceva nu este admisibil în municipiul Satu Mare, iar eu, ca și primar, nu o să accept niciodată astfel de situații”, a spus Kereskenyi Gabor.
Strada Digului face legătura dintre aleea Proiectanților și Drumul Careiului, pe sub Podul Golescu, realizându-se o fluidizare a traficului în Cartierul Micro 16. În prezent, este interzisă urcarea pe rampa de acces la pod, singura șansă a celor din zonă fiind ieșirea pe strada Brândușa și Drumul Careiului.
Citește și
Actualitate
Sătmărean dispărut de acasă. Familia și polițiștii vă cer ajutorul
Actualitate
FOTO. Pacientă în stare gravă, transferată cu elicopterul la Satu Mare. Are nevoie de „plămân artificial”
Actualitate
Tânăr prins băut la volan pe drumurile din Satu Mare. Alți șoferi s-au ales cu amenzi usturătoare
Actualitate
Tânărul din Oaș s-a urcat la volan chiar dacă nu avea permis. A ajuns cu mașina direct într-un magazin
Actualitate
Accident în județul Satu Mare. O șoferiță a lovit un biciclist. Tânărul a ajuns la spital
Actualitate
FOTO. Sute de panouri solare se montează pe Spitalul Județean Satu Mare. Consiliul Județean vrea să reducă costurile
Actualitate
FOTO. Accident pe DN19, în localitatea Decebal. Șoferul a ajuns cu mașina pe contrasens și s-a lovit de parapet
Actualitate
FOTO. Motociclist rănit, DN1C blocat. Accident pe principalul drum dintre Baia Mare și Satu Mare
Actualitate
Conflict vechi de aproape 20 de ani, ajuns la amenințări cu moartea la Satu Mare: „Nu ai ce să cauți aici, te omor!”
Actualitate
Dezastru găsit de Protecția Consumatorilor în Satu Mare: mizerie, rugină, alimente expirate și jucării periculoase
Actualitate
Transurban reia cursele pentru elevi. Ce se întâmplă cu abonamentele gratuite
Actualitate