Meniu

Caută pe PresaSM

0

MĂRTURII. Povestea sătmăreanului care a murit cu zile la Spitalul Județean. Refuzat de medici

Un sătmărean în vârstă de 52 de ani a decedat după ce a avut un accident cu scuterul. Bărbatul s-a dezechilibrat și a căzut, dar a urcat pe propriile picioare în ambulanța venită să îl transporte la s...

MĂRTURII. Povestea sătmăreanului care a murit cu zile la Spitalul Județean. Refuzat de medici

Un sătmărean în vârstă de 52 de ani a decedat după ce a avut un accident cu scuterul. Bărbatul s-a dezechilibrat și a căzut, dar a urcat pe propriile picioare în ambulanța venită să îl transporte la spital. Sătmăreanul ar fi suferit o fisură la trahee, iar cum Satu Mare nu are secție specializată, medicii ar fi cerut transferul către un alt centru din țară. Oradea, Baia Mare și Cluj erau centrele unde sătmăreanul ar fi putut primi îngrijirea medicală care să îi salveze viața dar, spun doctorii sătmăreni, transferul a fost refuzat. Bărbatul a intrat în stop cardio-respirator, și-a revenit, dar apoi, până ca soția să ajungă la spital, a decedat. Acum, avocatul familiei spune că va formula o plângere penală, în timp ce managerul spitalului din Cluj spune că n-a primit solicitare de transfer, doar i s-au cerut sfaturi.

Pentru că avea o fisură de trahee iar la spitalul din Satu Mare nu este niciun specialist în chirurgie toracică, medicii de acolo au cerut ajutor în zadar colegilor, titrează jurnaliștii de la Pro TV.

Bărbatul din comuna Beltiug lucra ca șofer în Germania, dar a venit în vacanță acasă. Joia trecută acesta a ieșit la plimbare cu un scuter, iar într-o clipă de neatenție s-a dezeclibrat și a căzut din mers. Un martor a sunat la 112. 

"A derapat cu scuterul și i-a căzut pe piept. Un consătean l-a găsit și m-a sunat că îi e rău la soțul și ce să facă, dacă să sune ambulanță. În salvare s-a urcat pe picioarele lui,” a povestit soția sătmăreanului.

La spitalul din Satu Mare au ajuns imediat și copiii bărbatului, iar medicii le-ar fi transmis că este în stare stabilă, că i-au făcut un computer tomograf, dar că vor repeta investigația. După aproape zece ore de la internare, un reprezentant al spitalului a sunat-o pe soția pacientului ca să îi spună că a intrat în stop cardio-respirator, dar și-ar fi revenit. Până a ajuns biata femeie la spital s-a stins. Abia atunci a aflat că medicii au cerut ajutor colegilor din Cluj, Oradea și Baia Mare.

„Între 05:00 și 06:00 dimineața am vorbit și mi s-a spus că a făcut un stop cardiac și la 07:00 dimineața mi s-a spus că s-a refuzat transferul de la spitalul din Satu Mare, că s-a încercat sau au încercat transferul. Nu i-au dat nicio șansă la viață, la 52 de ani,” a mai povestit soția bărbatului.

În Spitalul Județean din Satu Mare nu sunt specialiști în chirurgie toracică și cu atât mai puțin o secție dedicată.

„Vom formula o plângere penală față de faptă. Vom vedea care a fost motivul refuzului de preluare și la ce moment a fost făcută această solicitare raportat la diagnosticul destul de grav,” a declarat avocatul Ovidiu Silaghi.

Managerul Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie din Cluj-Napoca a precizat că nu li s-a cerut transferul în mod oficial, ci doar sfatul.

„Medicul de gardă din ATI din serviciul de urgență, din UPU, din Satu Mare, a contactat medicul de gardă din chirurgia toracică a Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie din Cluj. I s-a spus să adreseze celui mai apropiat Centru de Chirurgie Toracică, din Baia Mare, care are dotarea necesară, Terapie Intensivă. E la o oră distanță și poate să îi monteze tub de dren. I-a spus exact ce trebuie să facă,” a spus Vasile Mureșan, managerul Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie Cluj-Napoca: 

Cei de la Spitalul din Satu Mare susțin că bărbatul era transportabil, dar că au fost refuzați de toate cele trei centre medicale.

sursa: Pro Tv

Citește și

Scandal violent într-un bar din Carei: un individ a înjunghiat un bărbat în plină zi
Actualitate

Scandal violent într-un bar din Carei: un individ a înjunghiat un bărbat în plină zi

acum 3 ore
FOTO. Pieton în stare gravă, lovit de un BMW pe ”zebră”. Mașina s-a oprit după 54 de metri
Actualitate

FOTO. Pieton în stare gravă, lovit de un BMW pe ”zebră”. Mașina s-a oprit după 54 de metri

acum 15 ore
LISTĂ. Prețurile carburanților continuă să scadă în Satu Mare. Motorina scade sub 9 lei, benzina scade spre 8 lei
Actualitate

LISTĂ. Prețurile carburanților continuă să scadă în Satu Mare. Motorina scade sub 9 lei, benzina scade spre 8 lei

acum 20 ore
FOTOGALERIE. Invazie de persoane fără adăpost pe malul Someșului, în zona de picnic din Satu Mare!
Actualitate

FOTOGALERIE. Invazie de persoane fără adăpost pe malul Someșului, în zona de picnic din Satu Mare!

acum 20 ore
Mii de hectare, în special livezi, afectate de îngheț la Satu Mare. Se vor face verificări în teren
Actualitate

Mii de hectare, în special livezi, afectate de îngheț la Satu Mare. Se vor face verificări în teren

acum 22 ore
Fugar din Satu Mare, identificat în Belgia! Adus ASTĂZI sub escortă în arestul IPJ Satu Mare 
Actualitate

Fugar din Satu Mare, identificat în Belgia! Adus ASTĂZI sub escortă în arestul IPJ Satu Mare 

acum 23 ore
SATU MARE. Fără permis, a intrat cu ATV-ul într-o mașină. Două victime și o gafă făcută de mulți sătmăreni
Actualitate

SATU MARE. Fără permis, a intrat cu ATV-ul într-o mașină. Două victime și o gafă făcută de mulți sătmăreni

17 aprilie 2026
Amenzi de mii de lei pentru crescătorii din animale dintr-o localitatea sătmăreană. DSVSA a fost în control
Actualitate

Amenzi de mii de lei pentru crescătorii din animale dintr-o localitatea sătmăreană. DSVSA a fost în control

17 aprilie 2026
Controalele înainte de Paște la Satu Mare s-au lăsat cu amenzi consistente. Ce nereguli au găsit cei de la DSVSA
Actualitate

Controalele înainte de Paște la Satu Mare s-au lăsat cu amenzi consistente. Ce nereguli au găsit cei de la DSVSA

17 aprilie 2026
FOTO. Accident pe DN19, Satu Mare - Baia Mare. Impact între un autoturism și un microbuz școlar
Actualitate

FOTO. Accident pe DN19, Satu Mare - Baia Mare. Impact între un autoturism și un microbuz școlar

17 aprilie 2026
Incident grav la un mare spital din țară. Un bărbat a furat o țeavă şi un robinet și a lăsat pacienții de la ATI fără oxigen
Actualitate

Incident grav la un mare spital din țară. Un bărbat a furat o țeavă şi un robinet și a lăsat pacienții de la ATI fără oxigen

17 aprilie 2026
Cum va fi vremea în weekend la Satu Mare. Când scad, din nou, temperaturile
Actualitate

Cum va fi vremea în weekend la Satu Mare. Când scad, din nou, temperaturile

17 aprilie 2026

Dezvoltat cu de Ottoweb

Alte știri pentru tine

Altă știre 0/0
Comentarii Anchete Politică Necitite