Deputatul Mircea Govor, președintele PSD Satu Mare, a anunțat că a primit mandatul de membru mirean titular în Adunarea Eparhială a Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureșului și Sătmarului pentru perioada 2026–2030.
Potrivit declarației transmise public, acesta a afirmat că a primit mandatul „cu recunoștință și responsabilitate”, considerând desemnarea o onoare care presupune „responsabilitate, echilibru și respect față de valorile credinței și ale comunității”.
Mircea Govor a evidențiat și rolul important al Bisericii în societate, subliniind că aceasta contribuie la păstrarea identității, solidarității și echilibrului moral al comunității românești.
„În vremuri tot mai complicate, avem nevoie de unitate, dialog și repere autentice”, a transmis liderul PSD Satu Mare.
Totodată, deputatul a mulțumit celor care i-au acordat încrederea și a dat asigurări că își va exercita mandatul cu implicare și respect față de comunitate.
Adunarea Eparhială reprezintă organismul deliberativ al Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureșului și Sătmarului, având atribuții administrative, culturale și sociale în viața eparhiei.