Nu e GLUMĂ! O firmă ar vrea să realizeze proiectul unui TUNEL rutier sub Someș în Satu Mare
Directorul Agenției pentru Protecția Mediului Satu Mare, Elisabeta Bekessy, a declarat că în urma unor discuții cu specialiști din Ungaria s-a ajuns la concluzia că în locul celui de-al treilea pod ar...
Directorul Agenției pentru Protecția Mediului Satu Mare, Elisabeta Bekessy, a declarat că în urma unor discuții cu specialiști din Ungaria s-a ajuns la concluzia că în locul celui de-al treilea pod ar fi mai eficient construirea unui tunel rutier subacvatic, pe sub râul Someș. Ar fi și mai puțin costisitor și mai puțin poluant, susține Elisabeta Bekessy.
”Având în vedere faptul că municipiul Satu Mare ar avea nevoie mare de un al treilea pod, noi - Agenția pentru Protecția Mediului - am venit cu o alternativă în urma discuțiilor purtate cu specialiști din Ungaria, care au mai realizat astfel de proiecte. Aceștia au spus că lucrările la un pod sunt mai costisitoare, mai ales că municipiul Satu Mare se află într-o zonă cu risc seismic. Un tunel subacvatic ar însemna și mai puține costuri și mai puține materiale folosite. De asemenea, s-ar monta acele filtre pentru reducerea poluării în tunel”, a spus Elisabeta Bekessy pentru redacția PresaSM.ro.
Mai mult, o firmă de profil din țara vecină s-a oferit să acorde asistență autorităților locale dacă s-ar gândi la un astfel de proiect.
Totodată, Elisabeta Bekessy a identificat și o posibilă sursă de finanțare, respectiv fondurile europene. Asta dacă Consiliul Local sau Consiliul Județean Satu Mare s-ar capacita în această direcție.
Citește și
Actualitate
FOTO. Imagini dramatice. Pești sufocați pe lacul Călinești. Ce spun autoritățile. Râurile din județ, la minime istorice
Actualitate
Probleme cu apa potabilă în șapte localități din Satu Mare. În două zone, apa este adusă cu cisterna
Actualitate
Tânăr de 19 ani, băut pe ATV, în Turț. A lovit o mașină parcată și s-a oprit în gardul unei case
Actualitate
DRAMĂ. Final tragic după accidentul cu ATV-ul de la Luna Șes. Bărbatul de 36 de ani a murit la spital
Actualitate
Student recidivist, prins cu droguri de mare risc. Aduse din Cluj pentru piața din Satu Mare
Actualitate
Valul de căldură se intensifică la Satu Mare. Meteorologii au emis Cod portocaliu. Ce maxime sunt așteptate în județ
Actualitate
Accident grav la Luna Șes. Persoană răsturnată cu ATV-ul și prinsă sub vehicul. Au intervenit pompierii și descarcerarea
Actualitate
Accident cu trei victime în județul Satu Mare. O mașină a ajuns în șanț. Printre răniți, un copil de doar 2 ani
Actualitate
FOTO. Poliția explică modul în care s-a produs accidentul din Micro 17. Motociclistul a ajuns la Urgență
Actualitate