Meniu

Caută pe PresaSM

0

OPINIE. Mircea Govor ar vrea să preia frâiele PSD Satu Mare. S-a întâlnit cu Dragnea

Organizația Județeană Satu Mare a PSD se pare că ar sta din nou pe un butoi cu pulbere. Cu toate că în iulie 2016 Aurelia Fedorca a devenit președinte al PSD Satu Mare prin voința majorității membrilo...

OPINIE. Mircea Govor ar vrea să preia frâiele PSD Satu Mare. S-a întâlnit cu Dragnea

Organizația Județeană Satu Mare a PSD se pare că ar sta din nou pe un butoi cu pulbere. Cu toate că în iulie 2016 Aurelia Fedorca a devenit președinte al PSD Satu Mare prin voința majorității membrilor, se pare că acest status quo nu ar fi pe placul aripii Mircea Govor. De altfel, fostul președinte al PSD a cam pus stăpânire pe organizațiile PSD din jurul Careiului (cu ai căror lideri s-a cam afișat sistematic), având și niscaiva oameni prin alte organizații. Ca să nu mai vorbim că majoritatea consilierilor județeni sunt (cel puțin) simpatizanți ai lui Govor. Iar în Consiliul Local Satu Mare situația este de un non-combat evident. Motivat, bineînțeles. Situație la care Fedorca nu prea a avut vreo reacție. Surse din partid susțin că problemele au început în timpul campaniei electorale, atunci când oamenii președintelui Fedorca s-au plâns că unii (încă) membri ar fi făcut tot posibilul pentru a compromite Organizația Județeană Satu Mare la București. Fapt pe care l-am cam constatat personal în timpul campaniei. Se pare că Govor și-ar fi pregătit meticulos terenul, așteptând doar să dea lovitura de grație. Iar această ”șansă” ar fi venit cu ocazia negocierilor cu UDMR pentru funcții publice, cu care cele două partide să-și cadorisească bravii soldați ai partidului, nicidecum să servească interesul public, potrivit ecuației democratice. Cum UDMR-iștii acuză că Aurelia Fedorca ar fi dinamitat negocierile, Govor nu a mai stat pe gânduri și a acționat. Voci din UDMR și PSD au confirmat că negocierile cu UDMR ar fi purtate, mijlocit sau nemijlocit, tocmai de către Mircea Govor. Lovitura de grație s-ar fi dat la întâlnirea Comitetului Executiv al PSD de la Sinaia, care a avut loc în urmă cu câteva zile, acolo unde Govor și-a făcut surprinzător apariția, spre stupefacția reprezentanților PSD Satu Mare. Surse din partid susțin că Govor i-ar fi propus lui Dragnea îndepărtarea Aureliei Fedorca și numirea unui președinte interimar, apropiat al fostului președinte al PSD Satu Mare, trimis în judecată de către Direcția Națională Anticorupție. Dacă vor reuși sau nu să facă un puci în partid, cu binecuvântarea conducerii centrale, asta rămâne de văzut. Dar este cât se poate de clar că aripa Govor a avut un cuvânt foarte greu de spus în ultimii ani în PSD Satu Mare. Iar foștii președinți care s-au dezis de el tocmai pentru a nu compromite imaginea partidului au avut de suferit. Situație arhicunoscută în PSD Satu Mare, dar de care niciun social-democrat nu are coloana necesară să vorbească public. Cum majoritatea social-democraților sunt mai preocupați de propriul buzunar - în special aceia care sunt angajați în instituțiile publice sau cei cu interese în sfera publică -  aceștia par dispuși la trădarea Aureliei Fedorca. Personal, consider că totul este doar o chestiune de timp, iar singura necunoscută ar fi numele viitorului președinte. Am, totuși, o certitudine: ”soluția” va proveni din aripa Govor. Ciprian Bâtea - editor PresaSM.ro. 

Citește și

ANCHETĂ. Trei pompieri militari, un ofițer și doi subofițeri, acuzați că făceau bani cu ajutoare inventate
Actualitate

ANCHETĂ. Trei pompieri militari, un ofițer și doi subofițeri, acuzați că făceau bani cu ajutoare inventate

acum 14 minute
Polițiștii și-au pus mâinile în cap! Cum a venit un sătmărean cu mașina din Marea Britanie
Actualitate

Polițiștii și-au pus mâinile în cap! Cum a venit un sătmărean cu mașina din Marea Britanie

acum 1 oră
LISTĂ PREȚURI. Benzina și motorina continuă să se scumpească în Satu Mare
Actualitate

LISTĂ PREȚURI. Benzina și motorina continuă să se scumpească în Satu Mare

acum 1 oră
HARTA proiectelor de mediu pentru Satu Mare. Spre ce localități merg milioanele
Actualitate

HARTA proiectelor de mediu pentru Satu Mare. Spre ce localități merg milioanele

acum 2 ore
FOTO/VIDEO. Incident teribil în Negrești-Oaș: un tânăr a căzut de la etajul 4 al unui bloc
Actualitate

FOTO/VIDEO. Incident teribil în Negrești-Oaș: un tânăr a căzut de la etajul 4 al unui bloc

acum 15 ore
A băut litri întregi de alcool, apoi și-a urcat copiii în mașină, să meargă la ștrand
Actualitate

A băut litri întregi de alcool, apoi și-a urcat copiii în mașină, să meargă la ștrand

acum 15 ore
EVADARE. Lăsat să meargă la înmormântarea tatălui, un sătmărean a ”uitat” să se întoarcă în arest
Actualitate

EVADARE. Lăsat să meargă la înmormântarea tatălui, un sătmărean a ”uitat” să se întoarcă în arest

acum 18 ore
Cum se mai fură haine de ”fițe” din mall, în municipiul Satu Mare. Inclusiv minorii acționează
Actualitate

Cum se mai fură haine de ”fițe” din mall, în municipiul Satu Mare. Inclusiv minorii acționează

acum 19 ore
Avocatură sau magistratură?! Răspunsul decanului Baroului Satu Mare, Vlad Baculescu
Actualitate

Avocatură sau magistratură?! Răspunsul decanului Baroului Satu Mare, Vlad Baculescu

acum 23 ore
Sporuri plătite fără respectarea legii la Spitalul Municipal Carei. Anchetă a Curții de Conturi  
Actualitate

Sporuri plătite fără respectarea legii la Spitalul Municipal Carei. Anchetă a Curții de Conturi  

1 mai 2026
FOTO/VIDEO. Acțiune de amploare a polițiștilor în zona frontierei cu Ungaria. Le-a stricat sărbătoarea unor șoferi
Actualitate

FOTO/VIDEO. Acțiune de amploare a polițiștilor în zona frontierei cu Ungaria. Le-a stricat sărbătoarea unor șoferi

1 mai 2026
FOTO. 1 Mai la Satu Mare: de la propagandă politică și defilări, la mici, bere și relaxare alături de familie și prieteni
Actualitate

FOTO. 1 Mai la Satu Mare: de la propagandă politică și defilări, la mici, bere și relaxare alături de familie și prieteni

1 mai 2026

Dezvoltat cu de Ottoweb

Alte știri pentru tine

Altă știre 0/0
Comentarii Anchete Politică Necitite