Un polițist sătmărean din cadrul Sectorului Teritorial al Poliției de Frontieră Satu Mare s-a numărat printre cei recompensați de ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, pentru rezultatele deosebite obținute în activitate.
Comisarul de poliție Găvruș Ionuț Sebastian, din cadrul STPF Satu Mare, a fost premiat pentru contribuția sa la identificarea și destructurarea unei rețele implicate în activități ilegale cu produse accizabile. În urma activităților informative și de investigație desfășurate, anchetatorii au reușit să descopere inclusiv o fabrică clandestină de țigări, într-o acțiune cu impact semnificativ în combaterea contrabandei.
Distincția acordată de ministrul Afacerilor Interne reprezintă o recunoaștere a profesionalismului și implicării demonstrate în misiuni complexe, desfășurate pentru protejarea intereselor statului și combaterea criminalității transfrontaliere.
În cadrul aceleiași ceremonii au mai fost recompensați agentul-șef principal de poliție Moisil Lazăr-Doruț, de la SPF Valea Vișeului, pentru coordonarea unei misiuni de salvare a patru cetățeni ucraineni în zona montană, precum și comisarul-șef de poliție Bungă Marius-Petrică, pentru coordonarea unei acțiuni care a dus la descoperirea unei culturi de cannabis și ridicarea unor importante mijloace materiale utilizate în activități infracționale.
Premiile acordate evidențiază rezultatele obținute de polițiștii de frontieră în misiuni care au vizat atât salvarea de vieți omenești, cât și combaterea criminalității organizate și a contrabandei.