Protest în fața Tribunalului Satu Mare. Zeci de persoane sunt așteptate astăzi
Sătmărenii își schimbă locul tradițional în care protestează. Acestia se mută astăzi, de la ora 18.00, din Pasajul Corneliu Coposu în fața Tribunalului Satu Mare. Motivul: scandalul legat de modificar...
Sătmărenii își schimbă locul tradițional în care protestează. Acestia se mută astăzi, de la ora 18.00, din Pasajul Corneliu Coposu în fața Tribunalului Satu Mare. Motivul: scandalul legat de modificarea legilor justiţiei.
În orice caz, motivarea organizatorilor acestui protest spune totul:
”Întreaga națiune a fost martora uneia dintre cele mai dezgustătoare acțiuni politice din ultimii ani. Într-o zi care ar fi trebuit să fie un moment de reflecție istorică și de unitate, dar și de aducere aminte a ororilor, lipsei de libertate și sărăciei care au urmat dictaturii, corupției și domniei bunului plac, Parlamentul, prin PSD, ALDE și UDMR, a început readucerea justiției sub control politic prin adoptarea modificărilor la legea 303 și legea ANI.
Dacă proiectul de modificare a statutului magistraților devine lege, independența procurorilor va fi eliminată, judecătorilor și procurorilor li se vor îngrădi dreptul la critică și cel la liberă exprimare, magistrații vor putea fi anchetați de comisii parlamentare, iar magistrații trimiși în judecată vor putea continua să judece și să ‘împartă dreptate’. La fel, dacă proiectul de modificare a legii ANI va trece de Parlament, zecilor de parlamentari care au folosit bani publici să-și plătească ilegal rudele li se vor șterge cu buretele interdicțiile aplicate de ANI și confirmate de instanțe.
Este începutul dictaturii hoției în România și e doar o chestiune de timp până când se vor decide dosare penale la partid, ca pe vremea Rodicăi Stănoiu și a lui Adrian Năstase, furtul din banii noștri va redeveni normă acceptată și nepedepsită a comportamentului politic, iar hărțuirea magistraților independenți va fi un fapt cotidian. Noi toți vom continua să sărăcim și să trăim într-o țară fără spitale, fără școli sau autostrăzi, în care fiecare dintre noi este bătaia de joc a unor autorități publice abuzive, incompetente și corupte”.
Citește și
Actualitate
Cursă contracronometru pentru salvarea unei sătmărence. Elicopterul SMURD a preluat-o de la Spitalul Județean
Actualitate
FOTO. O fetiță de 7 ani și un șofer, la Urgență. Impact violent pe DN1F, în județul Satu Mare.
Actualitate
FOTO. Ștrandul din Satu Mare rămâne închis! Fostul proprietar spune că a oferit o soluție Primăriei Satu Mare
Actualitate
FOTOGALERIE. Intervenție în forță la Nisipeni. Baloți de fân au luat foc, pompierii încearcă să limiteze incendiul
Actualitate
Descoperirea dramatică într-un bloc din Micro 16. Poliția a deschis o anchetă
Actualitate
FOTO/VIDEO. Incendiu puternic pe malul Someșului, în Satu Mare. Vegetație cuprinsă de flăcări, în zona Podului Galben
Actualitate
FOTO. Mai multe incendii în județul Satu Mare, în plină perioadă de caniculă. Avertismentele transmise de pompieri
Actualitate
Scandal la un grătar în municipiul Satu Mare. Bătaie generală, un bărbat și-a lovit nepoata în față
Actualitate
VIDEO. Căutări de amploare în județul vecin, pentru a da de urma evadatului. Se folosesc și drone cu termoviziune
Actualitate