Meniu

Caută pe PresaSM

0

SATU MARE. Tânără (14 ani), relație sexuală cu un adult. Cu acordul părinților, urmat de chef!

O minoră (14 ani) a început o relație sexuală cu un tânăr (21 de ani), iar polițiștii au intrat pe fir și le-au făcut un dosar penal. Interesant este faptul că cei doi aveau acordul părinților fetei! ...

SATU MARE. Tânără (14 ani), relație sexuală cu un adult. Cu acordul părinților, urmat de chef!

O minoră (14 ani) a început o relație sexuală cu un tânăr (21 de ani), iar polițiștii au intrat pe fir și le-au făcut un dosar penal. Interesant este faptul că cei doi aveau acordul părinților fetei! Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Carei l-au trimis, luna aceasta, în judecată pe tânăr, conform informațiilor PresaSM.

Totul a început în data de 21.12.2020, atunci când organele de cercetare penală, în urma unor informaţii obţinute, s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că o minoră (14 ani), a întreţinut relaţii sexuale consimţite cu un tânăr, în vârstă de 21 de ani.

În prezenţa unui apărător şi a unui părinte, tânăra a relatat faptul că la revelionul anului 2021 a început o relaţie cu tânărul de 21 de ani, cu care s-a şi mutat împreună. A recunoscut că a început să întreţină relaţii intime cu inculpatul încă de la sfârşitul lunii decembrie 2020, pe când avea 14 ani şi 4 luni. Atunci, tânărul a cerut-o în căsătorie şi i-a oferit un inel, ea acceptând propunerea acestuia. Cei doi s-au mutat într-o casă din Eriu Sâncrai, județul Satu Mare.

La câteva zile distanță, tânărul, împreună cu familia lui, s-au dus la minoră acasă şi au cerut încuviinţarea părinţilor fetei să se căsătorească. Aceştia au fost de acord şi chiar au organizat o petrecere în cinstea celor doi. După aceea, minora s-a mutat la locuinţa lor, iar de la sfârşitul lunii decembrie 2020 inculpatul întreţine relaţii sexuale cu minora, cu acordul ei.

Singura problemă a ineditului cuplu o reprezintă faptul că legislația românească interzice astfel de relații, chiar dacă ele sunt acceptate de către părinți. Așa că iubitul fetei riscă să se aleagă cu o condamnare penală și își așteaptă sentința la Judecătoria Carei.

Dezvoltat cu de Ottoweb

Altă știre 0/0
Comentarii Anchete Politică Necitite