Scandal la un bar din Satu Mare. Angajat SRI, agresat. Au intervenit jandarmii
Scandal la un bar din Cartierul Carpați I din municipiul Satu Mare. Totul s-ar fi întâmplat duminică, în jurul orei 07.00, susțin martorii pentru PresaSM. Potrivit acestora, în incinta localului ar fi...
Scandal la un bar din Cartierul Carpați I din municipiul Satu Mare. Totul s-ar fi întâmplat duminică, în jurul orei 07.00, susțin martorii pentru PresaSM. Potrivit acestora, în incinta localului ar fi intervenit o dispută verbală între mai mulți tineri, după ce unul dintre ei nu și-ar fi găsit telefonul.
De aici și până la altercația fizică nu a fost decât un pas. Un subofițer al Serviciului Român de Informații (însărcinat cu controlul anti-terorist de la un obiectiv din județul Satu Mare) ar fi fost lovit de către un alt individ. Alți doi tineri ar fi încercat să aplaneze conflictul, dar nu au reușit.
Unul dintre angajații localului ar fi apelat la sprijinul reprezentanților firmei de pază, dar se pare că nici aceștia nu au avut mai multe șanse de izbândă. Motiv pentru care s-ar fi sunat la Serviciul Unic Apeluri de Urgență 112, solicitându-se sprijin din partea forțelor de ordine.
La fața locului au ajuns luptătorii din cadrul Serviciului de Intervenție al Inspectoratului Județean de Jandarmi și polițiști, care au luat măsurile legale care s-au impus în acest caz, susțin martorii pentru PresaSM.
Se pare că atât presupusul agresor cât și presupusa victimă ar fi fost vizate de sancțiuni contravenționale în urma acestui incident.
Citește și
Actualitate
FOTO/VIDEO. Accident pe DN19, în județul Satu Mare. Biciclistă rănită astăzi, preluată de Ambulanță
Actualitate
FOTO/VIDEO. O casă a luat foc pe B-dul Cloșca. Mobilizare de forțe a pompierilor
Actualitate
SATU MARE. Un recidivist a spart de trei ori aceeași casă aflată în construcție, în doar șase zile
Actualitate
FOTO. Operațiune de amploare la frontiera cu Ungaria. Polițiști români și maghiari au verificat sute de persoane
Actualitate
Cod ROȘU de caniculă în județul Satu Mare. Cum trebuie să vă protejați
Actualitate
FOTO. Alertă într-un bloc din județul Satu Mare. A luat foc sistemul de protecție a gazelor
Actualitate
Femeia de serviciu și-a făcut singură dreptate. A luat portofelul și și-a oprit 1.000 de lei: „Ăștia mi se cuvin, sunt pentru curățenie”
Actualitate
Parcul Central din Satu Mare se transformă, în acest weekend! INTOOIT sărbătorește doi ani printr-un eveniment spectaculos
Actualitate
SATU MARE. Urmărit 22 de kilometri de Poliție, un adolescent de 16 ani a fugit după ce a spulberat un stâlp
Actualitate